Să dansăm!…

Să dansăm, când viața ne impune un ritm alert,

Să nu ne lăsăm sufletul să se sfârșească inert,

Căci muzica tristeții deschide nuferii durerii

Și-nchide rănile, când lacrimile plouă la căderea serii…

 

Când o inimă e tristă, se-aud harpe și viori,

Se descuie-n taină ale ființei neștiute comori

Iar omul se transformă și leapădă coconul,

De-acum are aripi noi cu care să reînvețe zborul…

 

Să iubim tristețea, că și ea ne spune multe despre noi,

Ne scutură de praf, de tină, să rămânem cu totul ușori,

Ne-arată ce-i important în viață, ce-are într-adevăr valoare,

Să nu plătim spre a fi vânduți, în aste vremuri fără soare…

 

Post Scriptum:

Am dormit azi cu tristețea și, la plecare, m-a îmbrățișat,

Întotdeauna mă părăsește, dar niciodată cu adevărat,

Merge să-mi caute mărgăritare de suferinți și apă de mare,

Iar până atunci, mai găsesc ilustrate pe preș, la intrare…

 

Anunțuri

Dulceață amară

Să bem din astă cupă a tristeții, cu dulceața ei amară să ne-amăgim,

Să sorbim pân` la ultima picătură acest lichid negru, plin de venin,

Să mergem până la altar cu ea, în timp ce suferințele îi duc trena,

De bună voie și nesiliți de nimeni, să-i jurăm credință de-acum, în toată vremea.

 

Iar când vom ieși, să dăm drumul visurilor albe în chip de porumbei,

Sunt mult prea deșarte toate, ca în luna de pelin să le mai iei.

Iată! De-acum purtăm pe deget verigheta unui destin nefericit,

Iar în lumina ochilor o esență tare de migdală ni s-a sădit…

 

Mai rar așa mireasă cu o zestre atât de bogată,

Are plină lada cu batiste, ace de cusut inimi și ață…

Vom fi atât de fericiți în nefericirea noastră, pentru eternitate,

Noi, niște suflete chinuite, pe veci de lumină divorțate…

silhouette-woman-sunset-profile