Globul (2)

> continuare de la Globul

Băiatul nici nu apucă să realizeze când ajunsese în interiorul globului. Era redus la o dimensiune foarte mică, dar se simțea bine. Avea doar o mică amețeală din pricina mișcării bruște cu care fusese absorbit. Începu să pipăie interiorul, și tot trecându-și mâna pe suprafața netedă, găsi un întrerupător. Îl apăsă și, deodată, locul unde erau reprezentate mările și oceanele de pe Glob deveni transparent și el putu să vadă unde se afla acum.

– Wow!! exclamă micuțul băiat plin de uimire. Doar atât putu să spună, dar, cu siguranță, și noi am fi reacționat la fel dacă ne-am fi trezit înconjurați de stele, nu?! Globul îl teleportase chiar pe tărâmul stelelor, la capătul lui, la patru ani-lumină distanță de Terra.

Când ajunse în dreptul primei stele, o recunoscu imediat: Proxima Centauri părea că emană cea mai multă căldură dintre toate. Poate unde îi era atât de dragă sau poate unde era cel mai „aproape” de Soare. Era ireal de frumoasă în realitate, dacă putem spune așa. Steaua sclipi de trei ori… Băiatului i se păru că aude vocea acesteia în minte, ca și cum i-ar fi vorbit prin telepatie: „Vino la mine, drag pământean!”.

Ce era de făcut acum?! Micuțul băiat știa că nu poate ieși în spațiul cosmic doar în pijama, chiar dacă era cea preferată de el și, mai ales, chiar dacă avea desenată pe un fond albastru închis, stele, telescoape, lunete, astronauți și nave spațiale… Așa că începu să se uite din nou prin jur. Ah, da, uite lângă întrerupător, mai e ceva, micuțule visător!

– „Crede în tine și imposibilul poate deveni posibil.” citi băiatul. Se concentră puțin și se visă dansând printre stele, într-un vals pe o muzică neauzită, dar sublimă totodată, o muzică a inimii universului… Când deschise ochii, văzu că un astronaut de pe bluza lui lumina puternic. Îl atinse, și, într-o clipă, pijamaua lui începu să se transforme într-un costum spațial personalizat, cu tot ceea ce era nevoie pentru o ieșire în cosmos. Entuziasmat peste măsură, ieși apoi printr-o trapă ce se deschise sus, în dreptul Oceanului Arctic, rămânând conectat de glob, și ajunse în sfârșit la Proxima Centauri…

New_shot_of_Proxima_Centauri,_our_nearest_neighbour

Proxima Centauri (sursă: Wikipedia)

-Va urma.-

Cometa

comet-begin-end_b88e400c608d8d70

Am ieșit repede afară, într-o noapte, să văd o cometă mare pe cer. N-am mai apucat să mă-ncalț și am alergat desculță până în curte, dar nu simțeam pietrele dure, căci îmi doream prea tare să o cunosc. Era o cometă specială, cu o inimă mare și la propriu și la figurat, doar că ea nu știa lucrul acesta. Sau poate știa, dar era prea ocupată să admire stelele din jur.

Dinainte să o văd, am știut cât e de diferită și de aparte. Ceva de dincolo de timp și spațiu m-a făcut să fiu sigură de asta. Priveam uimită ce arc minunat descrie pe cer și atunci mi-am dat seama ce parcurs frumos va avea viața ei.

Auzeam un sunet vag venind din direcția aceea, așa că am fugit cât am putut de iute pe un deal înalt din apropierea casei. Eram atât de aproape acum!… Puteam auzi clar cum cânta o melodie ce părea din alte galaxii. Când m-a văzut, a tăcut și m-a privit cu ochi mari și vii. „Cred că am avut dreptate”, m-am gândit eu, „în ființa ei Universul cântă pe alte note decât cele cunoscute.”

Cometa a-nceput apoi să-mi spună povești frumoase, în timp ce eu stăteam întinsă pe iarbă, cu fața spre cer și o priveam cum se îndepărtează. Se mișca atât de încet acum, ca și cum ar fi înaintat prin miere zaharisită… Spre dimineață, mi-am dat seama cât de departe ajunsese. Abia o mai puteam auzi.

-Nu pleca, te rog!… i-am spus. Îmi place atât de mult să te ascult… și mai ai atât de multe să-mi povestești, am atâtea întrebări să-ți pun! Îmi vor lipsi cuvintele tale, îmi vei lipsi tu…

Însă cometa a plecat, dar a lăsat în urma ei o coadă nesfârșită de stele nemuritoare, cu care mă consolez… De atunci le tot adun și uneori le sădesc în piept. Când îmi pun mâinile deasupra, tresar: se simte ca o ploaie de meteoriți…

Sursă foto: acilea

Se-nalță norii

Se-nalță norii și-n astă zi,

Iar eu nu știu cum voi mai trăi,

Se-nalță norii tot mai sus,

Se duc cu păsările pân` la apus,

Acolo se duc și visele mele,

Hrană pentru orizont, când nu are stele…

 

Nori albi de lână domnească,

Spre voi mă uit prin a mea fereastră,

Dați-mi liniște, dați-mi putere,

Un strop de curaj pentru Suflet, să spere…

Nu-ndrăznesc să cer chiar de la soare,

Dar cred că luna și pentru mine o rază are.

 

O rază mică, s-o țin la piept și-apoi,

După ce m-a-ncălzit, să i-o dau înapoi,

Sau aș putea să-i dau la schimb un fir de păr,

Cu el să prindă stelele când mor,

Încărcate până la refuz cu praf de dor…

Se-nalță norii cu aripi de vapori, în zbor.

 

20160803_16343820160803_163243

(Foto: Arhivă personală)

Doar amintirile au rămas…

Stăteau de vorbă într-o noapte Luceafărul cu Luna,

Iar lumina lor făcea pe jos să sclipească bruma.

Niciun nor nu mai era, nu voiau să se ascundă,

În timp ce văzduhul se întuneca cu fiecare secundă.

 

Pe scena cerului senin, apar răzlețe niște crengi,

Iar eu visez la povești și castele locuite de regi.

Ce farmec are noaptea, când e frig și nu sunt stele,

Ce bine e când în sobă se aud trosnind câteva surcele.

 

Să mă lipesc cu spatele de teracotă, să aud pisica cum toarce

Și să aștept cu nerăbdare până ce lipia pe plită se coace.

Să stau într-un colț și să-i păstrez pe toți în suflet așa fericiți,

Ce bine e când părinții tăi mai au încă părinți!…

20161202_171545

Foto : Arhivă personală

Univers (III)

Dintr-un Univers în altul, lumina călătorește cu-a sa mare viteză,

În timp ce stele se nasc din acea neștiută geneză.

Altele cad, Calea Lactee nu le mai poate ține,

Atunci când flacăra din ele pentru totdeauna se stinge.

 

Se plimbă cometele, la intervalul de timp regulat,

Iar, Luna, jucăușă, în umbra eclipsei a intrat.

Meteoriții se ciocnesc, dar oxigenul îi arde nemilos

Și aurora boreală se arată în depărtare sticlos.

 

Pare că tot Universul dansează după o muzică precisă,

Care la Începuturi de un Dirijor priceput a fost decisă.

Totul se petrece ca la carte, dizarmonia e, de fapt, o armonie,

La cel cum și-n cea mai mică ființă, microuniversul din ea o menține vie.

bee-259983_1280