Se-nalță norii

Se-nalță norii și-n astă zi,

Iar eu nu știu cum voi mai trăi,

Se-nalță norii tot mai sus,

Se duc cu păsările pân` la apus,

Acolo se duc și visele mele,

Hrană pentru orizont, când nu are stele…

 

Nori albi de lână domnească,

Spre voi mă uit prin a mea fereastră,

Dați-mi liniște, dați-mi putere,

Un strop de curaj pentru Suflet, să spere…

Nu-ndrăznesc să cer chiar de la soare,

Dar cred că luna și pentru mine o rază are.

 

O rază mică, s-o țin la piept și-apoi,

După ce m-a-ncălzit, să i-o dau înapoi,

Sau aș putea să-i dau la schimb un fir de păr,

Cu el să prindă stelele când mor,

Încărcate până la refuz cu praf de dor…

Se-nalță norii cu aripi de vapori, în zbor.

 

20160803_16343820160803_163243

(Foto: Arhivă personală)

Să iubim și cerul înnorat!…

Să iubim și cerul înnorat, căci și cerul trebuie să-și verse of-ul din când în când. Se întunecă, aduce furtuna și apoi după ce plânge cu lacrimi reci, se înseninează și lasă soarele să lumineze totul. Uneori, picăturile sunt mai grele, încărcate, pline de fulgere, alteori mai ușoare…

Noi spunem că dansăm în ploaie, însă ploaia se gândește că dansează printre oameni, printre picături de viață, de emoție, printre suflete ce poartă în ele și soare și nori… Dar nu se poate să fie doar soare, nu se poate să fie doar ploaie, căci pentru un curcubeu e nevoie de ambele.

Să iubim și cerul înnorat, că mult of mai are încă de vărsat…