Globul (3)

continuare de la GlobulGlobul (2)

Steaua sclipi veselă când îl văzu că se apropie. Băiețelul îi făcu cu mâna, fascinat de spațiul imens ce se întindea la înfinit în toate direcțiile. Abia acum își dădea seama cât de mic era de fapt, un grăunte de nisip ce plutea în pijama, în această lume bine-cunoscută pentru necunoscutul ei. Ți se pare că ești mic în comparație cu locuința ta, cu blocul tău, cu orașul unde trăiești, cu țara, continentul sau planeta. Dar atunci, cum ești în comparație cu galaxia sau Universul însuși?!… Sau poate n-ar trebui să ne simțim atât de neînsemnați, căci, după cum spunea un mare înțelept, nu suntem o picătură într-un ocean, suntem întregul ocean într-o picătură…

– Ai reușit să treci testul pentru a ajunge la mine! îi spuse Proxima Centauri prin telepatie. Ți-ai dat seama că, în primul rând, trebuie să crezi în tine pentru a reuși.

– Da, și trebuie să-ți mulțumesc pentru asta! Dacă nu m-ai fi chemat, probabil n-aș fi îndrăznit să cred că aș putea pluti în spațiu în pijamaua mea din bumbac. Hahaa, asta sigur nu o va crede nimeni, dacă voi povesti acasă!… Mda, cred că mă fascinează și mă sperie, în același timp, faptul că Universul e infinit…

– N-ar trebui să te sperie. Învățând despre Univers, înveți de fapt despre tine, tu ești un microunivers în sine, la fel de necunoscut și de nelimitat. Asta dacă nu-ți pui singur limite.

– E adevărat că și voi ne vedeți așa cum eram acum patru ani sau mai mult? zise băiețelul după ce se gândi câteva secunde.

– Da, și mă bucur nespus să te văd atât de mare și de isteț. Știi că fiecare stea aparține unui muritor? Eu sunt chiar steaua ta. Și păstrez o întreagă colecție de lumini-imortalizate, încă de când te-ai născut. Toate stelele au la fel. Numai că unele nu rezistă după ce le moare pământeanul, se topesc de dor și mor și ele la scurt timp. Simțim când vă dați ultima suflare, char dacă nu vă vedem în acea clipă, ci mult mai târziu. Asta dacă putem îndura până atunci…

– Ai mai avut și alți pământeni?

– Da, au fost destul de mulți și a fost foarte dureros când s-au stins. Greu de suportat… Țin minte că după ce a apus Luceafărul vostru, al nostru nu a mai luminat câteva zile de supărare… Dar hai mai bine să-ți arăt galeria ta de lumini!

Și steaua îi proiectă pe acest nesfârșit ecran „fotografii” cu el- dacă le putem numi așa- de când se născuse, de când era la grădiniță, prima zi de școală, drumețiile la munte cu părinții, diminețile de  week-end în parc…. Băiețelului îi plăcu să revadă aceste momente și fu plăcut surprins când văzu ultima fotografie… în care apărea foarte de aproape, înconjurat de stele, planete și meteoriți.

– Acum luminile noastre n-au trebuit să călătorească prea mult una până la alta, nu-i așa?! râse cu poftă steaua.

Băiețelul zâmbi. Ce ciudat se auzea râsul prin telepatie, parcă era un concert ținut de mulți delfini în frac. Poate râsul chiar e un leac pentru multe. Oare durerile de picioare ale bunicii se pot vindeca cu bucurie de stea?

– E timpul să mergi acasă, dragule! Mâine vei fi obosit la ore, dacă nu te odihnești.

–Da, așa este… Poate am să mă mai pot întoarce cândva. Cu bine, Proxima, ne vedem în trecut!

– Cu bine, ai grijă de scânteia din inima ta!

Și băiețelul se îndreptă spre glob, cu fața spre steaua lui și făcându-i cu mâna ușor. Intră din nou prin trapa deschisă în dreptul Oceanului Arctic și apăsă pe astronautul de pe pijamaua sa care acum sclipea din nou, iar aceasta reveni la normal. În câteva secunde adormi, iar dimineață când îl trezi mama lui, nu-și mai amintea nici drumul de întoarcere, nici cum ajunsese înapoi în pat, revenind la dimensiunea normală. Iar lângă glob, găsi o sticluță minusculă cu praf de stele…

Sfârșit

Anunțuri

Poetical make-up

Cu un creion de vers negru, îmi machiez ochii sufletului,

Întorcând fiecare geană cu gândurile ce-ntunecă firea și cugetul,

Și-mi las pletele-n vânt pieptănate de curcubeie destrămate,

Departe de mine orice brățări sau perle în șirag sechestrate!

 

Pentru ten, o s-aleg roua ce se picură din poezii la apus și-n miez de noapte,

Când luna vorbește cu cei ce de liniște și somn n-au parte,

Când stelele se nasc din întuneric și întunericul pare cea mai frumoasă lumină,

Când la răsărit se rupe vraja, pentru a face loc magiei să vină…

 

Pentru buze, un ruj catifelat din lapte și miere,

Ca să vorbesc oglinzii mai dulce, când în interior e revărsat de fiere,

Și un pic de polen de rimă înflorită pentru piele,

Și-am să pot să mă deschid spre soare, chiar și dacă nu mai am putere…

 

b1cdacb56c3314221e3e5d7f21eb2eb4--beautiful-pictures-beautiful-eyes
Sursă foto: Pinterest

 

Globul

globe-lamp-light-light-up-globe-lighted-globe-Favim.com-442869

E noapte. Micuțul băiat și-a îmbrăcat pijamalele lui preferate și a fugit la fereastră să mai admire puțin stelele prin telescopul primit de ziua lui. Ce bine le putea vedea acum, cât de aproape păreau!… Dar parcă totuși îi plăcea mai mult când le privea cu ochiul liber, când îți par așa departe, dar tot îndrăznești să crezi că le-ai putea atinge. Putea vedea o imagine de ansamblu și se gândea că poate acolo de unde vin, e mult mai multă nevoie de ele, de lumina și căldura lor binefăcătoare.

Fusese fascinat când citise într-o carte de astronomie pentru copii, că cea mai apropiată stea de Pământ, Proxima Centauri, e la 4 ani-lumină distanță… Nici nu poți cuprinde cu mintea ce înseamnă distanța aceasta, dar iată că din dragoste prea mare pentru noi, lumina lor ar putea călători și până la capătul Universului, ca să ne inspire și să ne încânte.

– Dar dacă lumina lor a călătorit cel puțin patru ani, înseamnă că noi le vedem imaginea așa cum era acum patru ani sau mai mult. Și… și… dacă lumina noastră poate călători până la ele, ne văd așa cum eram…

– Dragule, nu mai stai mult, bine? E târziu și mâine ai școală… îl întrerupse mama lui din obișnuitele lui reflecții.

– Da, chiar sunt obosit… Nici nu mi-am dat seama că e deja aproape zece ceasul, zise băiatul oftând, iar mama sa îl sărută pe frunte.

Se urcă în pat, iar aceasta îi aprinse globul pământesc de pe noptieră, care îi servea și ca lumină de veghe. Nu mai putea de ceva timp să doarmă în întuneric profund, din cauza colegilor care povesteau întâmplări înfricoșătoare despre care auziseră sau poate le inventaseră, dar de când cu acest glob avea vise frumoase și liniștite. Plus că învățase care țară e pe cutare continent, ce capitală are… Îi plăcea să navigheze cu privirea prin toată lumea și îl învârtea mereu cu degețelul lui curios, până când adormea fericit.

Dar, iată că în seara aceasta, globul lumina mai puternic față de obicei… Ceva nu părea în regulă cu el. Micuțul începu să-l învârtă totuși, stând cu capul afundat în perna moale. Globul începu apoi să se rotească singur, din ce în ce mai tare, cu o viteză impresionantă, până când, deodată, baiatul fu absorbit într-o clipă de acest obiect misterios.

-Va urma.-

 

Sursă foto: aici

Lumina din întuneric

desk-1148994_1920

Trasează-mi pe cer câteva dâre albe de lumină

Și noaptea asta neagră-mi va părea ziua cea mai senină…

Dă un singur nor la o parte, ca o rază firavă să ajungă pe pământ,

Iar viscolul năpraznic îmi va părea doar un cald și inofensiv vânt.

 

Arată-mi cum mormanele de zăpadă sunt date la o parte de forța infimă a unui ghiocel

Și am să prind și eu putere să dau jos greutățile de pe inimă la fel cum face el.

Arată-mi cum stelele căzătoare luminează și mai puternic chiar de știu că le așteaptă sfârșitul

Și am să mă întreb de ce ne pierdem speranța când după un aparent sfârșit, ne așteaptă infinitul…

 

Du-mă la fereastră și spune-mi că soarele răsare zi de zi, din începuturi și nu se plictisește

Și n-am să mă mai supăr pe viață, când din somnul rațiunii mereu mă trezește.

Arată-mi cum în fiecare an, rândunica își repară cu drag cuibul distrus

Iar eu am să-mi repar sufletul ce fericirea prea devreme și-a apus.

 

Lasă-mă să pun mâna pe stânca ce apa a ros-o picătură cu picătură

Și am să aleg întotdeauna drumul lung, dar drept, când mi se oferă o scurtătură.

Du-mă în vârf de munte să văd cum floarea de colț poate crește pe o fâșie de țărână

Și am să încolțesc fericirea pe speranță, fie chiar și pe cea mai mică fărâmă.