Purificare

Câteodată, îmi vine să-mi smulg inima din piept,

Și s-o spăl bine la râu cu pietre abrazive,

S-o scufund în ape limpezi, s-o înec,

Să nu-i mai aud aceleași vechi și noi suspine.

 

Poate așa voi reuși s-o curăț de emoții și angoase,

Va fi liberă de orice povară a vreunei amintiri,

Apoi, am s-o așez din nou la loc, între oase

Și-mi voi coase pielea cu ace de brad, subțiri.

 

Cu o lovitură de pumn în stern, ea va porni să bată,

La început mai repede, din obișnuință, apoi va-ncetini,

Va avea încredere în ea, la fel ca prima dată,

Când la adăpostul placentei, prinse-a se zămisli.

 

Nu se va mai teme când e-nnorat prin viață,

Când lumea are culoarea sângelui coagulat,

Va pompa în corp globule roșii pline de speranță,

Se va bucura de însuși darul existenței ce i-a fost dat…

 

Mi-am pus…

Mi-am pus mâna-n dreptul inimii și L-am simțit pe Iisus,

Căci dorind să ne arate imensa Sa iubire, El ne-a spus:

Iată stau la ușă și bat, iar de cineva-Mi va deschide,

Voi intra în casa lui și el va cina cu Mine.*

 

Mi-am pus mâna-n dreptul inimii, când ochii erau umflați de plâns

Și am simțit o căldură ce ființa pe loc mi-a pătruns,

Iar o voce-mi șoptea să am încredere, că acolo unde văd un zid,

Dumnezeu va crea un drum, căci lumina circulă până și-n vid.

 

Mi-am pus mâna-n dreptul inimii și deznădejdea s-a topit din palmă,

Am găsit o rădăcină firavă de care să m-agăț și poate sunt mai calmă.

Căci Dumnezeu a bătut la ușa inimii mele, I-am deschis,

Iar candela din peretele aortei mele, fitilul și-a aprins.

 

Mi-am pus mâna-n dreptul inimii pentru o secundă,

Poate nu suntem singuri în viața asta scurtă, dar nefericit de lungă.

Mi-am pus mâna dreaptă, peste ea cea stângă

Și mi-am șters ochii… poate până și sălciile se satură uneori să mai plângă.

 

*Citat din Biblie, Apocalipsa (3, 20) : „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”

الاســـم:	knockatthedoorc10079564pe9.jpg المشاهدات:	4 الحجـــم:	37.4 كيلوبايت

Sursă foto: aici

Sensibilitate

Cei cu inima sensibilă, pășesc timid pe stradă,

Grăbiți și retrași, fără a căuta să facă paradă.

Cei cu inima speriată, au scut din hârtie,

Îi ustură ochii și nu mai curaj să plângă la oră târzie.

 

Numai sensibil să nu fii în lumea asta blestemată,

Unde sufletul e-o tablă de Darts ce-ncasează fiecare săgeată.

Te minți pe tine însuți și spui că nu te mai doare,

Păi cum ai putea să mai simți, când o parte din ființa ta zi de zi moare?!

 

Când lumea te-ntreabă de ce tremuri, ce-ai putea să le răspunzi?!

Nu mai ai chef să glumești ca altă dată, și-ai vrea să te ascunzi…

Sperai că va trece cu timpul, dar timpul a trecut și te-a lăsat în urmă,

Ai vrea să spui mai multe, sigur pe tine, dar emoția elanul ți-l curmă.

 

Ai vrea să nu-ți mai fie frică, să nu adormi cu dorința de-a nu te mai trezi,

Să te bucuri ca odinioară când răsturnai sacul plin de jucării,

Când alergai prin rândurile de vie și inventai povești,

Oare-ai fost dat afară pe poartă sau mai poți înapoi să pășești?!…

mourning-1063280_1920

Nectar

La inima bună, roiesc albinele să culeagă nectarul,

Pe umărul ei, caută alți ochi să-și plângă amarul,

La țărmu-i lin acostează corăbiile pe timp de furtună,

Ce binecuvântare e să-ți ancorezi speranța de o inimă bună!

 

Care să se uite pe sine și să lăcrimeze pentru tine,

Să te ridice, chiar dacă greu pe picioare se mai ține.

Inima bună e zâmbitoare, chiar de e trecută prin foc și sabie

Și strânsă cu multe lanțuri în a ei subțire talie.

 

Inima caldă cântă la frunză și la fluier,

Se oprește și ascultă al vântului șuier.

Păsările i se așează pe umeri și-i mănâncă din palmă,

Iar fiarele pădurii se gudură și-o văd ca pe o mamă.

 

Din fântâna ei, să bem la răsărit un potir plin,

Să ne pară totul senin, fără urmă de chin,

Să ne tămăduim dinăuntru spre afară,

Să fim recunoscători pentru tot în fiecare seară.

flower-1594131_1920

Semne

leaf-1571833_1920

Oare ce suntem noi pe acest Pământ?

O frunză bătută din toate părțile de vânt…

Un fulg ce se topește înainte de vreme,

O inimă ce adună pe ea atât de multe semne.

 

Un fluviu ce se varsă în mare,

Un nor ce după ploaie imediat dispare.

O floare ce se închide la venirea nopții,

O salcie ce se pleacă tristă în fața sorții.

 

O pasăre cântătoare în zbor căzut,

Un înger ce aripi niciodată nu a avut.

Un suflet care parcă doar o clipă a trăit,

Oare toate bucuriile și tristețile când le-a primit?…

 

Un ochi care vede neclar când a lăcrimat,

O gură care și-a oprit cuvintele în gâtul uscat.

O mână care și-a atins inima ca să n-o mai doară,

Un picior care urcă șchiopătând a vieții scară…

 

Un copac ce cade răpus de greutăți,

Un soare care nu mai răsare ca alte dăți.

Un munte ce se erodează și cad bolovani din el

O floare-de-colț  singură într-un loc stingher…