Se-nalță norii

Se-nalță norii și-n astă zi,

Iar eu nu știu cum voi mai trăi,

Se-nalță norii tot mai sus,

Se duc cu păsările pân` la apus,

Acolo se duc și visele mele,

Hrană pentru orizont, când nu are stele…

 

Nori albi de lână domnească,

Spre voi mă uit prin a mea fereastră,

Dați-mi liniște, dați-mi putere,

Un strop de curaj pentru Suflet, să spere…

Nu-ndrăznesc să cer chiar de la soare,

Dar cred că luna și pentru mine o rază are.

 

O rază mică, s-o țin la piept și-apoi,

După ce m-a-ncălzit, să i-o dau înapoi,

Sau aș putea să-i dau la schimb un fir de păr,

Cu el să prindă stelele când mor,

Încărcate până la refuz cu praf de dor…

Se-nalță norii cu aripi de vapori, în zbor.

 

20160803_16343820160803_163243

(Foto: Arhivă personală)

Anunțuri

Răsărit ca un apus…

A răsărit și astăzi soarele, dar parcă nu a răsărit și pentru mine. Ieri, am avut o senzație ciudată, poate mai ciudată ca de obicei, de-asta m-am panicat puțin… M-am simțit fără speranță, neajutorată, o senzație de gol interior, de neputință. Am obosit să nu mai înțeleg nimic din viața mea, să nu mă mai înțeleg. M-am plictisit și m-am săturat de mine.

Fiecare zi parcă e un chin pentru mine. De cum mă trezesc, suferința îmi toarnă pe gât cu forța o cană plină cu anxietate și gânduri repetitive de care nu mai scap. Am scris niște versuri pe tema asta, dar m-am speriat de ce a ieșit și nu cred că le voi publica. Încerc să nu cresc în mine ideea că a pune capăt de bună voie singurului timp ce ți-a fost dăruit, ar fi salvatoare. Probabil aș da din lac în puț…

În continuare, și azi mă simt la fel de ciudat și am senzația că am făcut ceva rău. Nu-mi place asta. Nici putere și tragere de inimă să mă rog nu mai am, poate pentru că am obosit să aștept zadarnic un răspuns. Sunt conștientă că e vina mea, dar nu mai pot.

De ce durează atât să rezolvi o problemă fie ea fizică/ emoțională și te împotmolești, ți se pun bețe în roate, ești dat la o parte, trenul pleacă din gară când dai să pui piciorul pe scară?! De ce nu mă pot accepta așa cum sunt și nu pot ține privirea sus? De ce am senzația că sunt o persoană groaznică?

De ce suntem așa superficiali și de ce ne plângem atât? Am să-mi pun sufletul să doarmă acum, fiindcă trupul s-a trezit și s-a odihnit, dar el e atât de obosit…