Indila

Reclame

Primăvară

Este o zi minunată, iar eu simt că renasc cu fiecare mugur, cu fiecare floare, cu fiecare albină ademenită de mirosul renașterii, cu fiecare fluture prietenos care mi se așează pe mână, cu fiecare rază de soare care ajunge pe pământ…

Este atât de surprinzător să vezi cum plantele se dezvoltă cu viteza luminii parcă, acaparând întreg pământul, încercând să recupereze timpul furat de iarnă al lui martie, iar după doar două zile, ți se pare că nu mai recunoști un loc anume, îți pare cu totul schimbat…

E adevărat că iubesc toamna pentru melancolia ei și pentru toate sentimentele pe care mi le trezește adormirea aceasta treptată a naturii, dar, totuși, trebuie să recunosc că sentimentul de renaștere, de reînviere, de reînnoire, de pasăre Phoenix al primăverii mă face să apreciez (din nou, și mai mult) acest anotimp…

Cu siguranță, acel anotimp care-mi aduce aminte cel mai bine despre Dumnezeu și despre eternitate, de raiul unde probabil este o primăvară continuă, plină de flori minunate, neînchipuit de frumoase și parfum de aripă de înger…

Cum să nu iubești primăvara, când în ea se află esența întregii Creații, esență care nu este deloc secretă și nu trebuie căutată prin formule și ecuații, când descoperirea sensurilor ei îți aduce și descoperirea ta, ca om, care vei înnmuguri din vlăstarul eternității în Viața de Apoi, când ea te face să privești moartea ca pe o metamorfoză a unei omizi ce prinde aripi maiestuoase către Cer?!…

Cum să nu iubim primăvara, când noi înșine suntem primăvară?!

Foto: Arhivă personală

Fii cumpătat, omule!

Fii cumpătat, omule, că nu știm ce vremuri vin,

Învață să trăiești având nevoie de cât mai puțin,

Ca să nu te lege de pământ, trupul cu toate slăbiciunile sale, 

Să nu-ți vinzi neprețuitul suflet, pentru un pumn de parale…

 

Fii harnic, omule, și învață singur să-ți faci pâinea,

Nu lua de-a gata chiar tot ce-ți oferă lumea,

Căci de te vei obișnui așa, cu greu vei ști cum să te descurci,

Atunci când tunetul distrugerii, te va sili spre munți să o apuci…

 

Fii mai sceptic, omule, nu considera că tot ce-i nou e și progres,

(Pentru-o astfel de atitudine, și „moneda virtuală” va fi un succes)

Ci pune la îndoială întreaga lume, chiar și propria-ți persoană,

Iar atunci, de ce se-ntâmplă-n spatele cortinei, vei începe să iei seamă…

Vindecare?!

Cred că acum pot spune că sunt aproape vindecată, psihic și fizic. Simt asta, deși mai este ceva de muncă… Nu mai simt nevoia să mă descarc prin scris, cu toate că încă mai am mici probleme. Cred că am devenit mai puternică și fac față altfel la tot ce întâmpin în drumul meu. Colegele de la spital se miră de mine, că nu plâng în situații în care ele au plâns la vremea când s-au angajat. :)) Unele mai plâng și acum, din păcate…  Le-am zis că plâng acasă, dacă e ceva! Da, e destul de grea și de stresantă secția unde sunt, mai sunt și persoane care te calcă pe nervi, dar am luat-o cu pași mărunți și mă bucur de fiecare reușită sau învăț din fiecare greșeală… Oricum, m-am descurcat atât de bine, față de scenariile ce le aveam în minte, că parcă-mi pare rău că mi-am făcut atâtea griji!

Și mai cred că e momentul să dau un alt scop scrisului meu. O să scriu mai mult pentru sufletele celor din jurul meu, dar o să mă implic mai mult și în ajutarea efectivă a celor în nevoie (acum, că tot am salariu, hehe!). Gata cu mine, că am bocit destul!

Timp, încotro mergi?…

Trece timpul, ca și când nici nu l-am avut,

Îmi ia zilele din calendarul dat cu împrumut,

Îmi ia viața, pe care n-am învățat s-o prețuiesc,

E ușoară teoria, dar de ce-n practică mereu greșeșc?!

 

Trece timpul, de cum vine dimineața, tot mai apropiată pare seara,

Încă de luni, simți cum duminica, din altar, își consumă ceara

Și de cum vine Anul Nou, iute ne gândim la Paște,

E pecetluită soarta omului, încă de când se naște…

 

Țin zorii acestei zile-n palme, dar nu știu ce să fac cu ei

Și mi-e ciudă când văd cât de repede trec anii mei,

Îi leg fedeleș cu lanțuri, îmi scrijelesc numele în a lor rugină,

Dar totuși sunt conștientă că va veni, ceea ce trebuie să vină…

 

Atunci când viața te uimește…

Avem parte în fiecare zi de minuni. Una dintre ele, este faptul că încă trăim, că ne-am trezit în această frumoasă dimineață de primăvară sau că ziua de 9 aprilie 2018 este o zi de pace pentru țara noastră (pentru alte state de pe Glob nu este, din păcate).

V-am povestit mai demult că am avut niște experiențe paranormale, cu paralizia în somn sau decorporalizarea, care m-au făcut să cred și mai mult că există viața de apoi și Dumnezeu. Se mai întâmplă însă și altfel de evenimente, ceva mai domestice, care ne uimesc totuși, și pe care le poate înțelege pe deplin numai cel care le trăiește.

Acum aproximativ două luni, am plecat de acasă pentru a merge cu prietena mea la doctor. Se simțea foarte rău și urma să ne întâlnim undeva prin oraș, după ce ieșea de la facultate, iar apoi să mergem la acea clinică unde avea programare. Fiind în întârziere (mai mereu sunt, pfff!), mă gândeam să iau unul din taxiurile care erau oprite în stație, dar nu-mi prea place să mă urc fără să fi făcut comandă înainte, din anumite motive, de pitici pe creier. La telefon nu prea găsesc, nici aplicație pe telefon nu am… Atunci m-am pomenit zicând în gând: „Ah, de-ar fi o doamnă taximetrist, m-aș urca imediat!” Iar după ce am gândit astfel, am rămas mască, pentru că n-a trecut o secundă și văd cum trece prin fața mea o doamnă taximetrist și oprește în stație,  la câțiva metri de mine. A venit cumva din spatele meu, dintr-o curbă, deci nu aveam cum să o fi văzut înainte pe șosea , fără să realizez acest lucru, iar inconștientul meu să lucreze… De uimire, mi se părea că timpul a intrat într-un borcan cu miere și parcă o vedeam în slow motion cum îmi  trece prin fața ochilor… Foarte stranie senzația, nu știu dacă am mai trăit-o până acum…

Am mers apoi repede spre mașină, de teamă să nu urce altcineva, am întrebat-o dacă e liberă, iar apoi m-am urcat. Acea doamnă nu a vorbit aproape deloc cu mine pe parcursul drumului… Era foarte mică de înălțime, avea undeva cam la 60 de ani, un păr castaniu, ochii mici, de un albastru foarte-foarte intens și o liniște ciudată, parcă venită din altă lume… Conducea foarte bine și m-a adus repede până la destinație.

Nu cred că a fost doar o coincidență, cred că a fost Dumnezeu, pentru că el știe mai dinainte ca noi să cerem, de ce anume avem nevoie și ce anume ne este cu adevărat de folos. Întotdeauna mă minunez de felul în care El lucrează prin oameni. Pentru mine a fost important acest lucru atunci, mi-am dorit să fie femeie cea care conduce mașina în care mă urc, cu toate că în alte dăți n-am gândit și n-am procedat așa. Pur și simplu. Iar Dumnezeu nu a întârziat să-mi împlinească dorința.

 

Mulțumesc! *lacrimi*

 

 

Pasiuni…

Asta înseamnă să faci lucrurile cu pasiune… Să te bucuri de ceea ce faci, iar acest lucru să-i bucure și pe cei din jurul tău. Să fii o sursă de inspirație pentru oameni, iar oamenii să te inspire, la rândul lor, să mergi mai departe, să evoluezi și să te reinventezi.

Lumea ar fi un loc mai bun, dacă am întâlni mai des o asemenea atitudine, dacă am pune mai mult suflet și, mai ales, dacă am găsi lucrul/ lucrurile pentru care suntem dispuși să muncim și să punem suflet… Cu cât ne adâncim în această mlaștină, alintată „eră a vitezei”, devine tot mai greu chiar și să ne hotărâm să începem căutarea aceasta a pasiunilor, a talentelor ascunse, căutarea propriului eu, până la urmă. Dar merită tot efortul, pentru că atunci când ne găsim eul, găsim și scânteia divină care este sursa acelui talent.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că talentele nu sunt ascunse deloc… poate doar după un văl transparent de borangic. Noi știm, în adâncul sufletului, la ce suntem buni, ce ne place, ce domeniu ne atrage, în ce am vrea să ne specializăm, ce am fi dispuși să facem tot restul vieții fără să fim plătiți pentru asta, ce nu ne plictisește niciodată și pentru ce anume ne găsim măcar o jumătate de oră sau o oră pe zi, în ciuda activităților cotidiene. La un moment dat, reușim să ne dăm seama pentru ce anume avem resurse în noi, ce foc arde mocnit în suflet sau ce reușim să învățăm mai ușor, de parcă am fi mai învățat cândva demult…

*

La un moment dat, oglinda apei se liniștește, iar noi începem să vedem mai clar chipul propriei inimi… Apoi, ceața se ridică și ea de pe suprafața lacului, descoperindu-ne la orizont o șansă neasfaltată, plină de gropi, răspântii și indicatoare greșite, dar cu multe flori de câmp pe margine și cântec de privighetori.

 

X, y, w, z…

Logica poate fi foarte folositoare pentru înțelegerea vieții de zi cu zi.

Dacă, de exemplu, într-un grup de 4 persoane:

  • x îl bârfește la mine pe y
  • y mi-l bârfește la rândul lui pe x
  • iar x și y mi-l bârfesc fiecare și pe w

    Atunci rezultă că x și y îl bârfesc și pe z, adică pe mine…

Nu-i așa că e minunat?!

Ploaie…

Uneori e o ploaie de cuvinte în suflet, dar nu le poți exprima în niciun fel… Pentru astfel de momente, ne rămân altfel de sunete, ceva mai melodioase. Pentru astfel de sunete ce n-au nevoie de traducere, ce cuprind în ele întreaga mare de cunoștințe a lumii, întreaga paletă de sentimente și emoții de care e capabilă ființa omenească…

Ah, iubesc muzica clasică! Probabil cel mai mult dintre genurile care-mi plac…