Paula

Să nu uităm și de cântăreții talentați mai puțin promovați!…

Anunțuri

Ziua-n care am spart ghiocul (VI)

Marga rămase uimită când auzi întrebarea unchiului său, iar câteva secunde nu reuși să spună nimic. În cele din urmă, se ridică dintr-o dată în picioare și îi răspunse:

– Oh, nene Suraj, mai întrebi?!! Sigur, daaa, daaa, daaa, abia aștept să-ncep! O, Doamne, o să fiu elevă în sfârșit, o să-nvăț atât de multe lucruri! Dup-atâția ani în care mi-am dorit cu ardoare! Și o să am caiete și… și pixuri, și stilouri, nu-i așa?  Multe- neapărat! Marga începu să se învârtă prin sufragerie, vorbind întruna, fără oprire, ea știa ce anume, în timp ce rudele sale o priveau chicotind. De prin casă, se mai auzeau la ceva timp frânturi de fraze:

– Și creioane, ascuțitoare… riglă… și cărți… și….

Peste vreo două-trei minute, când își reveni din entuziasm, le mulțumi din suflet unchiului și mătușii, apoi plecară veseli ca s-o înscrie la școala unde vorbiseră în prealabil cu directorul. Era o școală foarte bună, unde adulții primeau o a doua șansă la educație, iar sistemul de predare era unul interactiv, bazat pe practică…

După ce rezolvară formalitățile, la câteva zile, țigăncușa noastră începu să meargă la școală. Era profund impresionată și privea cu ochi de copil curios băncile din lemn,  tablele, planșele de pe pereții claselor, culoarele aglomerate unde se hrăneau cu informație, deopotrivă oamenii și plantele, prosperând și trăind în armonie…  În urma unui test complex pe care-l dădu, fu repartizată cu felicitări la clasa a VI-a. Avea ceva cunoștințe, se pare, iar acest lucru se datora și vecinei sale din țară, așa cum am amintit, care o ajutase atât de mult și se implicase în educația ei, fără ca nimeni să știe…

*

Anii au trecut, iar, ușor-ușor, Marga a absolvit gimnaziul, apoi liceul… Total neașteptat pentru toți a fost faptul c-a hotărât să meargă mai departe pe un drum mai puțin ales de către fete, și anume Facultatea de Inginerie Mecanică. Îi plăceau enorm mașinile, iar unchiul ei o învățase tot ce știa, ba chiar, la sfârșit de săptămână, meștereau împreună la unul dintre autoturismele pe care acesta le deținea, un model mai vechi decât celelalte. Ajunsese foarte pricepută într-un timp scurt, dar cu toate acestea, celor doi nu le trecuse prin cap ideea că Marga va face vreodată o astfel de alegere…

Până să-și obțină cetățenia, câțiva ani a trebuit să se mai întoarcă în țară o dată la trei luni pentru a-și reînnoi viza. La început, aceste drumuri îi trezeau amintiri neplăcute, dar, pe parcurs, dorul a făcut-o să-și dorească să revină mai des. Din păcate, tatăl ei n-a vrut să o ierte, nici măcar nu voise s-o vadă atunci când aceasta apăruse la poarta lui, dar fata tot mai spera că-ntr-o zi va face pace cu familia ei. Căci familia tot familie rămâne, orice s-ar întâmpla…

La sugestia unchiului Suraj, deși îi era teamă, Marga a obținut și permisul de conducere. Era foarte încântată, însă conducea cu prudență, nedându-le motive de îngrijorare rudelor.

Dar iată că surprizele nu s-au oprit aici. La vreun an și jumătate după ce a condus prima oară, Marga s-a înscris, fără a sta prea mult pe gânduri, la o cursă automobilistică pentru amatori, ce urma să aibă loc în orașul lor peste două luni. Avea timp berechet să se antreneze până atunci.. Unchiul și mătușa au rămas perplecși atunci când nepoata lor i-a anunțat despre asta, dar, ca de fiecare dată, au hotărât să o susțină și i-au promis că vor fi prezenți negreșit.

Din economiile provenite din job-uri part-time, dar și cu ajutorul unchiului, Marga a reușit apoi să angajeze câțiva oameni pentru echipa care-i era atât de necesară, iar în ziua cursei, când a îmbrăcat costumul de pilot în locul sari-ului, s-a simțit împlinită și fericită. „Cine ar fi spus acum câțiva ani, că voi ajunge să particip la o astfel de cursă?!… Cine-ar fi spus că Marga cea mereu ascultătoare va fugi până aproape de capătul lumii, va merge la facultate și va conduce o mașină?! Și încă una care mai are-un pic și zboară!… Tată, mamă, Serenada, Argentina… mi-aș fi dorit să fiți aici!… Mi-aș fi dorit să-mi spuneți că vă bucurați pentru mine și că nu mă urâți!… Că n-am greșit când am plecat de-acasă… Că nu credeți că v-am făcut de râs! Că nu vă pasă de gura lumii și de tradiții!… Dar mai ales, că mă mai considerați a voastră, chiar dacă sunt prima din neam care-am avut îndrăzneala să sparg ghiocul!” își zise fata și-și șterse discret lacrima din colțul ochilor, apoi se îndreptă îngândurată spre mașină… Tocmai se pregătea să intre, când simți o mână pe umăr și se întoarse. Era un tânăr indian, cam de vârsta ei, cu tenul măsliniu și ochii de un verde aprins.

–Domnișoară, nu vă supărați…

-Va urma-

Jenson_Button_2009_Turkey_2

Monologuri (2)

M-am întrebat cine sunt,

Dar n-am știut ce să răspund…

M-am întrebat unde să merg,

Dar n-am știut ce să aleg…

 

Am încercat să nu mai fiu atât de emotivă și timidă,

Dar mlaștina emoțiilor a reușit mai mult să mă înghită.

(Asta se poate întâmpla uneori când te zbați prea tare…)

Am încercat să trăiesc printre oameni, în grupul lor să fiu primită,

Dar ei m-au dat la o parte imediat, când au văzut cât sunt de diferită…

 

Am crezut că e suficient să ai vise mari și se vor îndeplini,

(Chiar am crezut că viața mea va fi așa cum vreau- ce copil!)

Dar soarta mi-a tăiat aripile și m-a trântit de pământ…

(Bine că-n timp ce desenam în țărână, am încercat să cânt.)

 

Însă cel mai tare m-a durut atunci când am realizat

Că unele coșmaruri nu se opresc în zori,

Ci durează ani de zile, timp în care pe dinăuntru mori,

Și că-i ușor să citesc în dicționar verbul „a spera„,

Dar e infinit mai greu să-l conjug,

Atunci când desinențele-mi pun sufletul pe rug…

(Nu mai am cuvinte și nici măcar nu mai pot să plâng.)

 

*

În așteptarea vindecării, ce se întrezărește vag la orizont,

Am pus cincizeci de picături de macerat în jumătate de pahar cu apă,

(Luate dimineața și la prânz, pe nemâncate,

Timp de nouăzeci de zile încheiate.)

Iar acum sper că ele-mi vor aduce a sufletului și-a trupului sănătate…

sea-2593344_1920

Cover: Tum hi ho (Doar tu ești)

Sper să meargă acum…

Traducere aproximativă din engleză:

Nu mai pot trăi fără tine,

Dacă nu-mi ești alături, ce valoare are existența mea?… (x2)

Poate dac-aș fi separat de tine,

Atunci aș fi separat de mine însumi…

 

Pentru că tu ești singura,

Acum tu ești singura,

Doar tu ești viața mea,

Pacea, dar și durerea mea,

Doar tu ești a mea iubire.

 

Ce fel de relație există între noi doi?

Nici pentru un moment nu pot sta departe de tine,

Trăiesc fiecare zi doar pentru tine,

Îți dedic tot timpul meu.

 

Nu vreau să trăiesc nicio clipă fără de tine,

În fiecare răsuflare este numele tău.

 

Pentru că tu ești singura,

Acum tu ești singura,

Doar tu ești viața mea,

Pacea, dar și durerea mea,

Doar tu ești a mea iubire.

 

Trăiesc doar pentru tine,

În felul cum m-am dedicat pentru tine,

Loialitatea ta m-a ținut pe drumul cel drept,

Las toată tristețea să-mi părăsească inima.

 

Alături de tine, destinul mi-a fost îndeplinit,

După ce te-am numit „a mea”, nu m-am mai simțit incomplet…

 

Pentru că tu ești singura,

Acum tu ești singura,

Doar tu ești viața mea,

Pacea, dar și durerea mea,

Doar tu ești a mea iubire… (x2)

 

P.S: Vă recomand să asculțați și varianta originală. E foarte plină de emoție și îl ador pe Arijit Singh… E cel care cântă majoritatea melodiilor pentru filmele și serialele indiene.

 

Vă dau întâlnire la emisiunea TV „Miezul Problemei”

by Natasa Alina Culea

Vineri, pe data de 3 noiembrie, la ora 17:15, la postul Național TV, vă dau întâlnire la emisiunea „Miezul Problemei”.

Vom vorbi despre contextul socio-economic și cultural românesc actual, despre condiția scritorului român și despre piața de carte – în general.

Emisiunea TV „Miezul Problemei” este moderată de dl Denis Ciulinaru.

Miezul Problemei - Denis CiulinaruMiezul Problemei – Denis Ciulinaru

 

Invitați: 

george-arion-02Scriitorul George Arion

mircea_cosea_profesor_in_economie_despre_criza_din_greciaProfesorul Mircea Coșea

22883157_10212948048350253_1920033550_nScriitoarea Natașa Alina Culea

Vezi articol original

Te-am întrebat, Toamnă…

Te-am întrebat, Toamnă, oare ce se va alege de mine:

O să mă usuc și eu la fel ca frunzele ce le scuturi de pe rime?!

O să mă-ngălbenesc tot așteptând nehotărâtă pe cumpâna vieții,

Ce în zadar va vrea să scoată, din fântâna secată, anii tinereții?…

 

O să-mi iau, oare, rămas-bun de la trenurile ce vor șuiera de două ori,

Iar apoi le voi privi cum se-ndepărtează-ntr-o mare de aburi și vapori?!

Cine sunt eu, cine mi-a dat destinul acesta neînțeles și ciudat?…

N-am primit răspuns și-am obosit de câte ori în van te-am întrebat…

 

Te-am întrebat, n-ai vrut să-mi spui și ți-ai văzut de treburile tale,

Mi-ai pus, în schimb, în mână, câteva castane; cu o coajă verde, tare

Și-am priceput atunci că-i nevoie de timp ca fructul neted să se nască,

Pentru ca, după mult chin, să poată străbate soarta aspră și țepoasă…

 

chestnut-1711393_1920

Carte: Viața pe un peron, Octavian Paler

…Mi s-a părut un roman diferit față de tot ce am mai citit până acum. Un roman filosofic, dar nu unul care te-ar putea plictisi, pentru că toate întrebările pe care și le pune naratorul, sub forma unei confesiuni, sunt izvorâte din întâmplări proprii ale acestuia, care au o semnficație. Și, în plus, toate aceste simboluri alcătuiesc, piesă cu piesă, cadrul acțiunii. Această carte te pune, într-adevăr, pe gânduri și trebuie să recunosc că mi-e destul de greu să scriu impresii despre ea.

O putem lua și ca pe o carte motivațională, deoarece ne spune că atâta vreme cât ne plecăm de bunăvoie capul în fața fricii, noi devenim complicii acesteia. Cu cât nu ne împotrivim și nu luptăm, nu facem altceva decât să sporim forța fricii asupra noastră. Mi-a plăcut faptul că toate aceste simboluri și întâmplări sunt însoțite și de explicații. Am subliniat cu creionul multe citate care mi s-au părut deosebite, dar am încercat să mă limitez doar la câteva dintre ele, altfel ar fi trebuit să subliniez mai toată cartea…

Este o lectură care ne învață multe despre noi, despre destin, despre măștile „de sticlă” pe care le purtăm cu toții, despre cum pasiunile duse dincolo de extrem ne pot face rău, despre așteptarea pe un peron unde nu vine și nu pleacă niciun tren, despre un ceas care are doar minutarul funcțional, despre speranță, despre răbdare, despre pustiul care este mult mai nemilos decât pare…

M-am bucurat foarte tare să citesc un roman cu învățături profunde, scris de un autor român. Așa pot fi mai sigură că am prins mult mai mult din ce a vrut să transmită acesta, față de situația inevitabilă când traducerile mai pierd din ulcior stropi de înțelepciune, pe drumul anevoios al cunoașterii.

 

Câteva citate:

„Și pe măsură ce relațiile mele cu lumea, în loc să se clarifice, s-au încurcat și mai rău, cărțile mi-au devenit și mai necesare.”

„Dintr-un motiv sau altul, la un moment dat, ezitările mele cedau și apărea o hotărâre pe care viața mi-o impunea. Eu capitulam în fața hotărârilor mele, nu le cuceream. Și uneori am împins eu însumi calul troian în propria mea cetate ca să fie cucerită. Mi se părea mai simplu așa decât să ridic de la început steagul alb și să mă predau.”

„Goya zicea că somnul rațiunii naște monștri. Da, e adevărat, probabil. Dar și somnul dragostei naște monștri. Și somnul încrederii în ceilalți. Poate de aceea în golul din jurul meu și-au clocit ouăle niște întâmplări bizare fără ca eu să bănuiesc ceva, să mă alarmez.”

„Mi-am dat seama că prin frica noastră îi ajutam pe îmblânzitori să ne înfricoșeze și mai tare; treptat, frica a ajuns să acționeze și în absența lor, sporind singură.”

„Între timp, găsisem printre discurile mele un cântec care mă tulburase altădată. Pe un fond, ca de tropăit de cizme, o voce de femeie cânta aceste versuri:

Inamicul a intrat în oraș

și noi ne-am uitat pe ferestre.

Inamicul a intrat în oraș

și noi am deschis ferestrele.

Inamicul a citit prin difuzoare ceva

și noi am ieșit din case.

Inamicul ne-a îmbarcat bărbații în mașini

și noi le-am făcut cu mâna semn de rămas-bun.

Inamicul ne-a împușcat apoi mamele și copiii

Și noi am strigat <<Trăiască inamicul!>>”

„Vorbesc ireverențios despre Dumnezeu, cum m-ați auzit, pentru că de el m-am temut mai puțin decât de oameni.”

„Începeam să deosebesc singurătatea de pustiu și să înțeleg prăpastia care le desparte.”

„Ca să dezlegi hieroglife, trebuie să renunți la o parte din viață. Și trebuie să alegi. Îți trăiești viața sau o înțelegi? Una din două. Nu poți, se pare, să le ai pe amândouă în același timp. Dar de ce eu nu aveam nici una, nici alta?”

Uneori îmi repet că pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Și că pentru a regăsi viața normală, după ce n-ai știut s-o prețuiești, trebuie să străbați un coșmar. Să străbați, adică să depăsești. Un coșmar fără limite ar fi un coșmar zadarnic, deoarece învățătura lui nu ți-ar mai folosi la nimic.”

„Iremediabilă e numai greșeala de a te lăsa strivit.”

„Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sunt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și nu are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil.”

Despre percepție

De multe ori, m-am întrebat dacă putem spune cu exactitate despre noi înșine cum arătăm. Și acest lucru, pentru că în fiecare oglindă, întâmplător în geamul unei clădiri de pe stradă sau într-o fotografie, mi se pare că arăt diferit. De exemplu, în oglinda de la baie mi se pare c-aș fi cel puțin Ileana Cosânzeana și mă umflu în pene când îmi usuc părul de parc-aș fi în reclamele de la vopsea fără amoniac, în oglinda de pe hol (aici e mai multă lumină naturală, deci…) îmi văd imperfecțiunile și nu-mi prea place, iar în oglinda din dormitor e acceptabil…

Ține atât de mult de percepție felul cum ne vedem pe noi, de dispoziție, de cum ne stă părul, de cât de bine ne simțim în anumite haine etc., așa că n-avem motive să contestăm felurile diferite în care ne văd cei din jurul nostru…. Puțini îmi spun că sunt frumoasă, majoritatea că sunt drăguță, dar există și câțiva care spun că sunt urâtă. Nu mai știu ce să cred despre mine, așa că mă spăl pe față, mă pieptăn și aia e… plec de-acasă crezând la fel ca majoritatea.

Și chiar, nu-i așa că sunt drăguță?! :)))

Pusă pe șotii, sigur da!

O duminică frumoasă!…

Una perfectă de stat în casă, dacă ești răcit (cum am și eu marea onoare, de altfel) sau de ieșit în parc… Că de mâine, nu se știe ce vreme ne așteaptă.

Sigur o să ies prin grădină (sau ce a mai rămas din ea) în reprize scurte, nu o să mă pot abține să nu fac o ultimă baie de soare, înaintea celor de lacrimi cerești ce vor urma…

Să ne încărcăm bateriile, așadar, pentru săptămâna care bate timid la ușă, să încercăm să punem la suflet doar vorbele frumoase, să învățăm din greșeli, să fim tari în fața situațiilor stresante, iar, când plecăm acasă, să le lăsăm la poarta instituției unde am petrecut câteva ore din viață, ajungând la cei dragi cu zâmbetul pe buze!…

Algebră pe portativ

De ceva vreme, m-am apucat să învăț muzică cu ajutorul unui curs gratuit de pe site-ul Khan Academy… Atât cât se poate, pentru început, e destul de greu să înveți singur. Am mai avut o tentativă anul trecut, dar acum m-am apucat mai serios. A fost foarte amuzant să-mi cumpăr iar caiet special, ca în generală, și să încep de la zero cu notele muzicale… Ajută foarte mult faptul că lecțiile sunt video, însoțite și de exemple concrete din muzica clasică.

Am constatat încă o dată, cu fascinație, că matematica este absolut în tot ceea ce ne înconjoară. Este în muzică, în poezie (chiar și în versul alb cred că trebuie o anumită cadență), în pictură, în sculptură, în arhitectură, în natură, în întreg corpul nostru. Tot ce ne înconjoară este matematică, noi suntem matematică, iar Dumnezeu este cu siguranță cel mai mare matematician.