Despre Suflet

Doar o visătoare ce-și poartă sufletul și chipul nemachiate...

Când ai nevoie de o motivație…

Cu toții avem nevoie, la un moment dat, să fim motivați de către cei din jur, avem nevoie de ajutor pentru a vedea partea frumoasă a lucrurilor sau de câteva vorbe încurajatoare pentru a putea merge mai departe. Și este foarte în regulă să avem nevoie de sprijin și să-l primim, este foarte în regulă să avem și zile mai proaste, când nu vrem să dăm din nou piept cu toate responsabilitățile, grijile și supărările… Însă este foarte important să nu ne lăsăm bătuți, ci să încercăm să facem din cât mai multe zile din viața noastră o sărbătoare, să celebrăm faptul că trăim, că am primit acest dar minunat, cel mai frumos dintre toate. Căci ce poate fi mai minunat, decât să ai un suflet, o conștiință și un nume scris cu litere de aur în cartea Celui de Sus?!

Cred că am găsit motivația perfectă pentru o zi de luni, mai mult ca sigur sunt slabe șanse să găsiți o doamnă mai convingătoare și mai plină de inspirație decât cea din videoclip! Să luăm aminte, dragilor!

„When life get you down, stay there!”

(„Când viața te pune la pământ, stai acolo!”)

Cred că e plăcerea mea „vinovată” de săptămâna trecută, astăzi, mâine și pentru mult timp de acum încolo!

Anunțuri

Ia o pauză, minte!…

Ia o pauză, minte și nu mă mai certa,

Lasă-mă puțin fără să mă-ntrebi ceva,

Bea un shot de melatonină, fă-mă să adorm

Și altfel vom discuta după opt ore de somn!…

 

Îți fac ce vrei tu, îți pun și melodii frumoase,

Îți gătesc clătite americane, prăjituri pufoase,

Îți fac și masaj la cerebel, plus oxigen din plin,

Dar nu-mi alunga visele când pe căile neuronale vin!

 

Ia o pauză, minte, destinde-te pentru o clipă,

M-ar ajuta, de-ai face cu mine și inima echipă,

Căci sunt doar un om, cu multe temeri și-ndoieli,

Dar c-un strop de speranță, totul ai putea să speli…

 

Ia o pauză, minte, mai schimbă și tu placa,

Nu vezi cât s-a uzat, chiar nu mai ai alta?!

Sunt sigură că ai ceva bine pus la naftalină,

Dar, stai, nu-mi spune pân-afară nu e iar lumină!

File:Time for some tequila shots (5297264807).jpg

Vremurile din urmă

M-am gândit mult cum ar trebui să scriu acest articol, dar cred că ar mai ușor să urmăriți cu mare atenție și cu mintea deschisă aceste videoclipuri… Cred cu tărie că e important să luăm la cunoștință despre anumite lucruri înainte de a fi prea târziu, iar cei care au aflat, au datoria de a spune și celor din jur.

Vă rog din tot sufletul să nu respingeți afirmațiile din video înainte de a le afla. Diavolul lucrează și face tot posibilul să nu aflăm adevărul.

Este vital pentru mântuirea noastră să aflăm:

  • de ce codul de bare conține numărul 666. Avem aici un site care explică mai pe larg.
  • de ce trebuie să nu acceptăm sub nicio formă să fim implantați cu cipuri, atunci când se va renunța la banii cash și de ce el înseamnă pecetea diavolului.

Pasaje din Biblie, din Apocalipsa după Ioan:

13: 16-17. „Si pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei liberi si pe robi ii face sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numarul numelui fiarei.

13: 18. „Aici e intelepciunea! Cine are pricepere; sa socoteasca numarul fiarei; ca e numar de om. Si numarul este sase sute saizeci si sase.

Cred că este foarte clar ce se spune în Biblie, nu e parabolă, este clar că dacă nu o să acceptăm cipul care se citește prin numărul diavolului, 666, nu vom putea cumpăra sau vinde. Va trebui să ne întoarcem să trăim lucrându-ne pământul, dacă nu vom dori să ne pierdem și sufletele, căci trupurile oricum le vom pierde la un moment dat.

  • de ce ar trebui să renunțăm la actele de orice fel, buletin, pașaport biometric (știu că e greu, dar se pare că unii deja au renunțat la ele și se descurcă),
  • ce conțin noile vaccinuri și de ce trebuie să le refuzăm,
  • ce s-a hotărât la sinodul din Creta din iunie 2016 și de ce trebuie să-i căutăm doar pe preoții nepomenitori care mai sunt foarte puțini la număr,
  • de ce anticoncepționale și steriletul sunt de fapt avortive,
  • multe alte lucruri de care trebuie să ținem seama.

Doamne-ajută!

 

Aici ne vorbește Părintele Filoteiu, absolvent de cibernetică:

Astăzi, n-am să scriu…

Astăzi, n-am să scriu absolut nimic,

Voi lăsa creionul neascuțit pe masă,

Stiloul e undeva pe jos, dar nu-l ridic

Și nu mă mai ating de nicio tastă…

 

Voi lăsa călimara să plângă la fereastră,

Să certe cerul nopții ce i-a furat tot tușul

Și nu-mi va păsa când, pentru-a ei inimă albastră,

Mă va părăsi, îndrăgostit, până și cartușul…

 

Astăzi, n-am să scriu, nu m-ating de foi,

Nici chiar de cele prinse în ecrane,

Nu vreau nici papirus, nici tăblițe din noroi,

Ce știu să poarte doar hieroglife sau ideograme…

 

P.S.: Astăzi, n-am vrut să scriu, dar se pare,

Că tastele răzvrătite mă țin prizonieră,

Însă nu vă gândiți nicidecum la răscumpărare,

Căci ador să muncesc la a cuvintelor carieră!…

 

letters-2111533_1920

Expeditor: România Mare

E ziua ta, române și m-am gândit să-ți scriuromania-653162_1920

Să nu îți pierzi credința, cât timp ești încă viu

Și chiar de ei mă-ncearcă, îmi rup bucăți din haine,

Tu să nu mă urăști, când și-așa sufăr atât de tare!…

 

Mi-au luat cam tot ce s-a putut, dar nu dau semne de oprire,

M-au secătuit de puteri, în goana asta nebună după înavuțire

Și m-au uitat și se poartă ca și cum nici n-ar fi copiii mei,

Pe-un pat de spital, m-au lăsat doar cu-o pensie de câțiva lei…

 

Le-au dat undițele, ca să primești pește mult, dar fără gust,

Să fii nevoit să te duci sclav la alte pescării de prin Apus,

Să muncești o viață-ntreagă ca ei să aibă cât mai mult din toate,

Pentru lupi gătiți în cojoace, să fii parte din turma care le dă lapte!

 

Să ții minte că te-am iubit, te iubesc nespus și mereu te voi iubi,

Dar, încă de la-nceput, soarta a vrut să-nțeleg ce-nseamnă „a se chinui”,

Să mă nasc cu mândră salbă la gât, dar, de vecini fiind invidiată,

Să destram mereu câte-un bănuț din ea, spre a le da plată…

Oare de cine-am fost blestemată?!

Toamnă târzie…

… Priveam atunci cerul și mă minunam de frumusețea apusului de toamnă târzie. Strada era pustie, iar nu prea sus de linia blocurilor cu două etaje, cerul părea și el compus din două piese distincte, una sângerie, iar alta de un albastru plăcut, nu foarte intens. Erau bine delimitate, așezate una deasupra celeilalte. Mi se părea că le-aș putea atinge cu mâna, atât de aproape îmi dădeau senzația că sunt…  Cu toate acestea, n-am îndrăznit să ridic mâinile spre ele.

În momentul acela, am avut o senzație stranie, dar plăcută. Mi-am dat seama cât de minunată este lumea aceasta și cât de multe lucruri mai am de văzut, poate nu în orașul meu, insipid în cea mai mare parte, dar undeva la munte sau aiurea prin lume, cu siguranță. Mai exact, cred că mi-am adus aminte de acest lucru sau… l-am înțeles mai bine, am crezut din nou cu toată ființa în acest gând vechi născut de alții, l-am adoptat cu acte în regulă… Mergeam singură pe strada aceea gri, dar nu mă mai simțeam atât de tristă. Îmi regăsisem cumva pofta de viață.

Ce ciudată este existența noastră… Ni se spune că pierdem câțiva ani buni din viață dormind, dar cine e absolut sigur că atunci când deschidem ochii, ne-am trezit pe deplin?! De câte ori nu ni s-a întâmplat să facem lucrurile mecanic, iar apoi să tresărim și să ne-ntrebăm dacă le-am făcut într-adevăr?! Sau să ne mirăm cum de le-am făcut atât de bine, deși o parte din mintea noastră visa? Oare care dintre cele două lumi este cea reală? Și, dacă sunt amândouă reale? Dacă se întrepătrund și nu sunt delimitate la fel ca-n imaginea apusului meu?!

Se spune că adormim în fiecare noapte pentru a ne putea obișnui treptat (doar trupurile, aș sublinia eu, dacă e să credem în viața de apoi) cu somnul de veci. S-ar putea să fie un sâmbure de adevăr aici… Poate că atunci când dormim, sufletele noastre pleacă spre alte tărâmuri, aflate la granița dintre dincolo si dincoace… Uneori, ele chiar trec granița aceasta și nu se mai întorc niciodată. Poate de aceea, rămâne sau nu, un zâmbet pe chipul trupului. Depinde unde a ajuns sufletul și ce anume a găsit acolo…

*

Câteodată, avem nevoie doar să ne trezim și să contemplăm frumusețea de aici. Pentru cealaltă, avem timp o eternitate să o descoperim.

Pentru noi, tocilarii din întreaga lume!

Sunt tocilar, dar, dom’ne, nu așa unul oarecare,

Am chiar toată biblioteca mea la picioare

Și-mpărățesc peste-ntreg cuprinsul camerei mele,

Bine sfătuit de personaje din romane și nuvele!

 

Cine are nevoie de postere, când am tabelul lui Mendeleev

De pe care pot, orice element chimic, ca idol, să-mi aleg

Și cine are nevoie chiar în fiecare zi de socializare,

Când am de rezolvat atât de multe reacții de… combinare!

 

Mă simt mai bine singur, dar asta nu-nseamnă că nu mă distrez,

E-o adevărată sărbătoare când îmi pun mintea la lucru și creez,

E-o adevărată sărbătoare când descopăr tainele economiei aplicate,

Nimic nu se compară cu-o sesiune de ecuații de relaxare, făcute pe înserate.

 

Recunosc, îmi place mai mult să călătoresc printre stele,

Să ies la o cafenea selectă, de pe Calea Lactee,

Dar nu refuz nici un voiaj undeva în natură,

Mai ales dacă-i vorba de un loc ce-abundă de cultură.

 

Acesta sunt eu, vreau să știu cât mai mult despre această lume,

Vreau să-nțeleg logic, mai presus de-a memora ce altul spune,

Iar dacă acest lucru este cât se poate de clar,

Atunci pot să afirm cu mândrie că sunt doar un tocilar!

 

Bieți lampagii

Sărman artist, blestemat pe veci să-i fie calea presărată cu spini,

Să se-nțepe-n ei, dar totuși să-i elogieze cu inima total golită de venin,

Să se hrănească mai mult cu artă și-o coajă de pâine unsă cu-amărăciune,

Pentru că menirea lui este să trăiască în afară de tradiții și de cutume…

 

Sărman artist, aruncat în vâltoarea vieții cu prea puține puncte de reper,

Putând spera să le găsească doar în stelele ce se scaldă-n bezna de pe cer,

Pe care doar Luna, când insomnia e la ultimul pătrar, îl mai poate-nțelege,

Artistul- un suflet chinuit, ce singur s-a legat și nu știe să se mai dezlege…

 

Biet lampagiu ce ne-aprinde lumina sufletului în fiecare seară,

Cu scântei dureroase de catran rupte direct din a sa inimioară,

Ce nu ne va lăsa niciodată să uităm cât de mult frumos există pe lume,

Ci să vedem prin ființa sa, ca printr-o lentilă, tot ceea ce el transpune…