Înainte

Înainte, până și manelele, care sunt atât de blamate de toată lumea, erau frumoase și aveau un mesaj. Nici nu simțeam că ascult un anume gen de muzică. Poate și unde eram mică, dar parcă era doar muzică, era doar simțire. Erau doar melodii care sunau plăcut, la fel ca celelalte, de petrecere. Cred că înainte cam toată lumea le asculta, pentru că transmiteau o stare de bine. Acum, când se întâmplă să dau peste o manea, nu știu cum să schimb mai repede, că mi se face silă de ce văd și de ce aud, rar mai e câte una decentă… Totuși, și din acestea lipsește ceva. Lipsește inima din ele. Ca și la celelalte genuri de altfel, de asta s-a tot vorbit în ultima vreme, nu mai insist…

Și da, poate e un post cam neobișnuit pentru blogul meu, dar nu înțeleg unde s-a pierdut pe drum acest neam, căci ce frumoși sunt niște oameni care își păstrează tradițiile și sunt mândri de ele, nu? Mai ales dansurile și cântecele vechi țigănești sunt atât de aparte, întregesc în mod original acest tablou pestriț al Românicii noastre dragi.

P.S.: Se pare că sunt cam prea melomană zilele acestea, o fi de la perioada asta stresantă. Într-un fel, deja parcă e prea multă muzică, simt că exagerez, îmi iese pe nas, devin eu însămi muzică pură. Să nu vă speriați dacă o să scriu cu note muzicale, în viitor.

 

 

Anunțuri