Impresii după „interviu”

Mda, n-a fost chiar un interviu, un pseudo-interviu dacă aș putea spune așa, a fost destul de scurt. Ne-am grăbit, eu și mama, să ajungem la timp și ne-am urcat într-un taxi, ca să fim ok acolo, nu să gâfâim de la căldură și de la drumul un pic cam lung. Am ajuns noi cu o jumătate de oră înainte (!) pentru că a fost liber orașul și imediat ne-a poftit directorul în biroul lui. Am fost foarte surprinsă de faptul că, de cum am intrat, mi-au dispărut emoțiile aproape în totalitate.

Cred că am făcut ceva greșeli, din cauza fărâmei de emoției ce mai era prezentă, se poate ca el să le fi luat în seamă… De exemplu, deși ne-a poftit să intrăm, mi-am dat seama abia după ce m-am așezat, că n-am așteptat să-mi spună să iau loc… sau el s-a prezentat cu numele întreg când ne-am strâns mâna, eu doar cu numele mic (nu-i așa că analizez prea mult?! 😀 ). Mă rog astea sunt greșeli minore, per total cred că am fost foarte bine, mult mai bine decât credeam că voi fi.

Din păcate, din cauză că voi avea trei examene în zile diferite, directorul nu a vrut să accepte să mă angajeze acum, a zis să vin după ele, spre sfârșitul lunii și mi-a fixat o dată. Iar mamei, deși i-a zis să vină astăzi, i-a spus că a angajat pe altcineva și să sune săptămâna viitoare, în caz că nu va veni acea persoană. Am fost cam dezamăgită de ce s-a întâmplat, mi s-a părut o lipsă de seriozitate, dar mă gândesc că probabil asta este situația în sistemul privat…

Totuși mă bucur că e o experiență și acum mă simt mai sigură pe mine. Data viitoare voi fi și mai stăpână pe situație! Probabil că voi trimite CV-uri la mai multe clinici, până găsesc un loc care să-mi placă. Aici nu am simțit că e locul meu, de cum am intrat. Simt întotdeauna când un loc e ce trebuie și când nu. Totul era frumos, dar…

O zi românească obișnuită…

P.S.: Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile calde și pentru susținere, m-au ajutat enorm de mult!