Inimă mută

Cred că inima mea e mută, de nu vorbește cu mine,

S-a-nchis în a ei cetate, ridicând podul de pe apele sangvine

Și a tras obloanele la geamuri, condamnându-mă pentru vecie,

Să fiu un suflet orb, ce direcția luminii nu va putea să o știe.

 

Am coborât adânc și-n fântâna spiritului, în speranța c-o voi auzi,

Dar simplul meu ecou ce rătăcește-n întuneric, nu mă poate călăuzi…

Am escaladat și muntele aortei, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu,

Dar m-a surprins o avalanșă de gânduri, de sub care încă mă chinui să ies cu greu.

 

Probabil că asta-mi este soarta, un blestem binecuvântat,

Să fiu tristă o eternitate, după ce o zi m-am bucurat,

Să plătesc cu lacrimi în cascadă, pentru o clipă de fericire,

Căci în liniștea unei peșteri, sigur n-aș fi simțit a scrie…

 

Așa că-mi duc soarta mai departe, e doar un mic copil,

Ce fără mine-ar fi doar o candelă fără de fitil,

O duc cât mai departe, până la sfârșit, dar n-o las să mi-o ia înainte,

Mereu împreună, umăr la umăr, până la final pe toate le vom învinge!

Anunțuri

6 gânduri despre „Inimă mută

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s