Floarea-rușinii

Într-o dimineață, cele două surori se jucau în grădină și alergau vesele. Se treziseră devreme, ca de obicei, nerăbdătoare să se bucure de o nouă zi de vacanță. Septembrie părea atât de departe, iar temele de vacanță erau distractive, ce mai, zile frumoase și lungi se întrezăreau la orizont pentru cele două fetițe!

Bunica lor uda roșiile și ardeii, acum, pe răcoare, cât era bine pentru legume și se uita cu drag la cele două nepoate care priveau atente într-un colț al grădinii.

– Ce-ați găsit voi acolo, mamaie?

– O floricică albă…. cu un punct închis la culoare în mijloc, zise mezina și o smulse ca să i-o arate bunicii.

– Ee, mamă, asta e „Rușinea-fetei”, așa îi zice din bătrâni… zise aceasta și le mângâie pe creștet. Pe vremea mea, era vișinie toată, numa` pe marne era nițel albă… De-atunci, se zicea că de n-or să mai aibă rușine fetele, floarea o să se facă albă toată. Și uite, spuse aceasta cu ochii în pământ și glas scăzut, dând din cap ușor, că așa a fost, din ce-a trecut timpul, a rămas doar atât de puțină rușine…

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Floarea-rușinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s