Globul

globe-lamp-light-light-up-globe-lighted-globe-Favim.com-442869

E noapte. Micuțul băiat și-a îmbrăcat pijamalele lui preferate și a fugit la fereastră să mai admire puțin stelele prin telescopul primit de ziua lui. Ce bine le putea vedea acum, cât de aproape păreau!… Dar parcă totuși îi plăcea mai mult când le privea cu ochiul liber, când îți par așa departe, dar tot îndrăznești să crezi că le-ai putea atinge. Putea vedea o imagine de ansamblu și se gândea că poate acolo de unde vin, e mult mai multă nevoie de ele, de lumina și căldura lor binefăcătoare.

Fusese fascinat când citise într-o carte de astronomie pentru copii, că cea mai apropiată stea de Pământ, Proxima Centauri, e la 4 ani-lumină distanță… Nici nu poți cuprinde cu mintea ce înseamnă distanța aceasta, dar iată că din dragoste prea mare pentru noi, lumina lor ar putea călători și până la capătul Universului, ca să ne inspire și să ne încânte.

– Dar dacă lumina lor a călătorit cel puțin patru ani, înseamnă că noi le vedem imaginea așa cum era acum patru ani sau mai mult. Și… și… dacă lumina noastră poate călători până la ele, ne văd așa cum eram…

– Dragule, nu mai stai mult, bine? E târziu și mâine ai școală… îl întrerupse mama lui din obișnuitele lui reflecții.

– Da, chiar sunt obosit… Nici nu mi-am dat seama că e deja aproape zece ceasul, zise băiatul oftând, iar mama sa îl sărută pe frunte.

Se urcă în pat, iar aceasta îi aprinse globul pământesc de pe noptieră, care îi servea și ca lumină de veghe. Nu mai putea de ceva timp să doarmă în întuneric profund, din cauza colegilor care povesteau întâmplări înfricoșătoare despre care auziseră sau poate le inventaseră, dar de când cu acest glob avea vise frumoase și liniștite. Plus că învățase care țară e pe cutare continent, ce capitală are… Îi plăcea să navigheze cu privirea prin toată lumea și îl învârtea mereu cu degețelul lui curios, până când adormea fericit.

Dar, iată că în seara aceasta, globul lumina mai puternic față de obicei… Ceva nu părea în regulă cu el. Micuțul începu să-l învârtă totuși, stând cu capul afundat în perna moale. Globul începu apoi să se rotească singur, din ce în ce mai tare, cu o viteză impresionantă, până când, deodată, baiatul fu absorbit într-o clipă de acest obiect misterios.

-Va urma.-

 

Sursă foto: aici

Anunțuri

15 gânduri despre „Globul

  1. Pingback: Globul (2) | Versuri nemachiate

  2. Pingback: Globul (3) | Versuri nemachiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s