Dulceață amară

Să bem din astă cupă a tristeții, cu dulceața ei amară să ne-amăgim,

Să sorbim pân` la ultima picătură acest lichid negru, plin de venin,

Să mergem până la altar cu ea, în timp ce suferințele îi duc trena,

De bună voie și nesiliți de nimeni, să-i jurăm credință de-acum, în toată vremea.

 

Iar când vom ieși, să dăm drumul visurilor albe în chip de porumbei,

Sunt mult prea deșarte toate, ca în luna de pelin să le mai iei.

Iată! De-acum purtăm pe deget verigheta unui destin nefericit,

Iar în lumina ochilor o esență tare de migdală ni s-a sădit…

 

Mai rar așa mireasă cu o zestre atât de bogată,

Are plină lada cu batiste, ace de cusut inimi și ață…

Vom fi atât de fericiți în nefericirea noastră, pentru eternitate,

Noi, niște suflete chinuite, pe veci de lumină divorțate…

silhouette-woman-sunset-profile

Anunțuri