În ultima perioadă, am început să mă simt o ratată… O mare ratată. Dacă mie îmi place doar să scriu cu adevărat, cum o să fiu o asistentă medicală bună?! E adevărat că sunt foarte responsabilă când mă duc în practică, că am învățat atâtea despre corpul uman și cum să am grijă de mine și de ceilalți, lucruri pe care în mod normal nu le-aș fi învățat, dar nu-mi place când ajung în spital, abia aștept să plec. Nu-mi place atmosfera, nu-mi place colectivul de oameni, mă simt atât de deprimată când ajung și rar găsești o asistentă care să respecte toate regulile, să lucreze ca la carte, cu mănuși etc… Când suntem în teorie e totul bine și frumos, am învățat atât de ușor materia, aproape fără să fac vreun efort și îmi place ce învăț, dar când vine practica, parcă a căzut cerul pe mine. Mai ales că-mi tremură mâinile când trebuie să fac o tehnică, lucrul ăsta mă supără cel mai tare.

De ce am ales postliceala asta?! Nici eu nu știu exact. Cred că niciodată n-am știut exact ce vreau să devin. La terminarea liceului, mă gândeam să dau la Limbi străine, să devin translator de coreeană sau să lucrez la o ambasadă (Vise!), pentru că am simțit că sunt mai bună pe partea de uman, deși am făcut liceul la real. Dar toată lumea din jurul meu, de la părinți (mă rog tata îmi dăduse ideea asta cândva, dar…), prieteni, cunoștințe mi-au zis că nu se merită, că dacă vrei să înveți o limbă străină, poți face bine-mersi un curs. Poate au avut dreptate pe undeva… nici pe partea asta n-am simțit vreodată că aș avea vreo abilitate specială sau o înclinație. Sau atunci unde să mă fi dus? La Litere? Nu știam cu ce se mănâncă nici literele astea… Cu pâine?!

Așa că am dat la Medicină, adică la facultatea aia șmecheră și mă gândeam să mă fac doctor :)) Am învățat multă materie într-un timp prea scurt și asta s-a văzut în punctajul prea mic pe care l-am luat. Ca să intri acolo trebui să știi totul în cel mai mic detaliu, până la celulă și ce se află în ea și ce rol etc etc + probleme de chimie. Și așa am ajuns la postliceala asta.

Peste două luni se va termina totul și va trebui să mă angajez. Nu-mi place deloc ideea de a lucra în domeniu. La privat pare un pic mai bine din ce am văzut… Unii colegi vor să plece în străinatate, eu nu mă simt chiar așa de curajoasă și nici nu-mi place ideea de a-mi abandona țara și a o lăsa de izbeliște. Nu că aș fi eu o mare patrioată.

Când mă întrebă cineva dacă-mi place, de obicei zic da, dar nu cred că e așa… Poate mă și sperie ideea că s-a terminat școala și trebuie să mă angajez. Nu-mi place deloc de mine… Mă simt ca într-o mare de întuneric în care nu văd nimic, nicio rază de lumină.

Anunțuri

36 de gânduri despre „

  1. E greu, nimeni nu zice ca e usor cand ajungi in acest punct. In perioada liceului am schimbat o multime de idei legate de ce facultate sa urmez. Pana la urma am mers la Drept. Sa iti spun ca nu am practicat o singura zi din 2002 ar fi….Dar…timp de luni bune am fost la tot felul de concursuri pentru slujbe si degeaba. Incepusem sa ma dezumflu complet. Cand am terminat facultatea eram printre cei mai buni si eram convinsa ca slujbele zboara precum se plimba cainii cu covrigii in coada. Uitam ca fara pile nu se poate la niciun minister. In plus, nu reauseam nici sa dau de profesorul indrumator de la licenta care imi propusese sa lucrez la ONG-ul lui. Din septembrie pana in aprilie incepusem sa o iau….
    Prin aprilie am aflat de un concurs pentru absolventii de facultate. Presupunea sa dai multe teste, nu avea legatura cu facultatea terminata de mine, dar deveneam ofiter si jobul era asigurat daca faceam 18 luni acele cursuri. Trebuia doar sa iau toate testele. Din aprilie pana in septembrie am fost la teste si testari de ma saturasem. Toti imi spuneau ca se intra doar pe pile si ca e o utopie. Erau 25 locuri pentru fete, 300 de locuri pentru baieti. S-au inscris 1000 de fete si 600 de baieti. Punctajul meu a fost potrivit pentru locul 27. Deci nu am intrat. La 2 zile dupa concurs, am fost sunata de cineva de la personalul unitatii unde dadusem o parte din teste. Pe 11 decembrie semnam contractul si incepeam slujba la ei, fara acel curs. A fost de o mie de ori mai bine asa. Daca mergeam la curs, intram pe alta filiera. Cat dura cursul, ar fi fost si un salariu, dar mai mic. Asa m-au angajat direct si am avut din start salariu bun.
    M-am lungit, dar vroiam sa iti spun ca uneori norocul sare de unde nu te astepti, dar e important sa ai mintea deschisa si sa incerci si altceva.
    In 2010 mi-am dat demisia pentru ca vroiam sa fac altceva. Iti spun sincer ca regret. NU colectivul, ci munca si faptul ca era mereu o provocare sa invat lucruri noi. In perioada cat am lucrat acolo am facut si masteratul. Nu imi folosesc in prezent nici facultatea, nici masterul. Acum fac altceva care nu are legatura nici cu studiile, nici cu fostul serviciu.
    Viata ne duce pe unde nu ne asteptam. Incearca sa nu disperi. Solutii vin, dar trebuie sa fii atenta la ce ti se ofera si sa profiti. Sa nu fii ca mine care am renuntat la un job bun, sigur, stabil pentru o viata la polul opus.
    Scuze daca sunt off topic. Azi am o dispozitie….aparte!
    Capul sus!
    Solutii exista! Vor veni la momentul potrivit!

    Apreciat de 3 persoane

  2. Sufletel, parca ma vad pe mine in ceea ce tu ai descris acum. Stiu si cunosc sentimentul!!! Doar ca in vremea mea a fost putin mai usor, pentru ca am prins repartitie. Am fost de fapt ultima promotie care beneficia de repartitie. Ceea ce nu se mai practica acum. Am urat intotdeauna sa fiu ASISTENTA MEDICALA. Nu mi-a placut. Si totusi asta am fost ani de zile, pentru ca asta a fost dorinta parintilor mei. Gresit, negresit, nu am avut alternative.
    In Romania „pilareala” este litera de lege. Daca ai bani sa iti cumperi un loc de munca in spital esti cineva. Ori daca esti odrasla fericita a CUIVA. ( Aici este mult de comentat pe margine). In fine, se poate intra in sistem si pe bune, adica pe puterile tale, daca esti pregatit suficient de bine, incat sa faci fata provocarii. Personal, am reusit sa intru intr-un spital judetean pe capul meu, doar ca apoi am cam fost oaia neagra. Nu ingrosasem la intrare nici un cont, deci nu prea eram binevenita.
    Am fost cred eu o asistenta buna, pacientii imi confirmau asta de multe ori, dar nu am iubit niciodata meseria asta. Iubesc in schimb oamenii, iar asta m-a facut sa indur mai usor chinul de a merge la munca zi de zi.
    In fine, daca simti ca iti repugna ceea ce este in spital, iti va fi foarte greu. Poti alege sa lucrezi la un cabinet de medicina de familie, sau o clinica privata. Ori poti alege sa pleci in strainatate unde se cauta cu disperare Nursele. Dar la sfarsitul zilei, tot Nursing este. Iar daca nu iti place efectiv, iti va fi foarte greu.
    Eu am reusit sa ies din bransa. Sunt FERICITA!!! Tu esti inca tanara si ai viitorul inainte. Copiilor mei le-am spus intotdeauna sa faca ce considera ei ca-i face fericiti. Desigur, la varsta frageda inca este greu sa decizi, dar inca nu este tarziu pentru tine.
    Daca as putea sa iti fiu de folos cu ceva, sunt aici.

    Apreciat de 4 persoane

  3. Insasi textul acesta arata ca esti o femeie inteligenta, capabila sa evalueze corect situatia si sa fie sincera. Eu cred ca este un inceput. Poate ai sa scri, poate ai sa descoperi o alta pasiune, atata timp cat esti sincera cu tine si cu lumea ce te inconjoara, vei gasi tu o solutie.
    Uneori vei mai si cadea.
    Cu toti o facem. Dar esti un suflet nemachiat si este o calitate care te va ajuta mult. :))

    Apreciat de 3 persoane

  4. Da o șansă meseriei. E foarte frumoasă și poti dărui atât de mult cu căldura ta. Iar timpul iti va arata care sunt usile ce se vor deschide. Eu am facut litere. Am predat si mi-am iubit meseria, însă am ajuns intr-o tara unde meseria asta e o frumoasa inutilitate. Uite, daca as avea o meserie ca a ta ar fi extrem de utilă. Nimic nu e întâmplător. 😊

    Apreciat de 2 persoane

  5. Eh.. și eu am fost la real și am dat la Litere, la Limbi Moderne Aplicate.Voiam să mă fac translator, dar am ajuns să lucrez la Renault (pot spune că stau într-o zonă destul de privilegiată pentru că în orașul meu se află Uzina Dacia) pe ceva ce se leagă un pic de ceea ce am studiat, iar altele le-am învățat pe parcurs. Desigur, aș fi putut da la inginerie… am momente în care mă gândesc de ce n-am dat la inginerie și mi se întâmplă tot mai des, aveam 8 pe linie la fizică la unul din cei mai exigenți profi din județ… asta era o mare realizare.
    Dar destul despre mine! Poate acum ești emoționată sau treci prin faza „ce naiba caut eu aici” / „ce fac după absolvire”. Gândește-te totuși că a fi asistent medical e o meserie frumoasă, nobilă și e nevoie de o persoană deosebită pentru a face asta 🙂 Iar tu ești o persoană deosebită și ai toată susținerea mea!

    Apreciat de 3 persoane

  6. Mult succes! Nu te gândi decât la faptul că poți ajuta mulți oameni, că faci ceva atât de util semenilor. Iar ca asistentă poți ajunge să lucrezi și în locuri foarte interesante. Poate vei găsi ceea ce îți place mai mult.
    Numai bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Nu știu cum am reușit să dau peste articolul ăsta doar acum, dar mi se potrivește mănușă. De câte și de câte ori mă întreb cum ar trebui să fiu un medic bun dacă mie îmi place să scriu, să creez, să… Of! Trăirile tale și temerile tale îmi sunt tare familiare. Mă întreb cum s-au așezat lucurile până acum, că văd data articolului ca fiind în iunie.
    Poate-poate sufletele noastre se modelează încet, până când se potrivesc confortabil într-un colț de lume. Poate că, deși inițial ni se pare că suntem prea colțuroși pentru o profesie rotundă, ajungem să încăpem în ea, chiar fără a fi nevoiți să renunțăm la colțuri.
    Așa îmi place să cred. Curaj, drag Suflet!
    Curaj inimilor noastre! Ne așteaptă o viață plină de oportunități, iar ca să profităm de ele cum se cuvine trebuie să ne deschidem inimile larg și să lăsăm îndoielile și temerile să zboare.
    Mult succes în tot ce faci!

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte frumos ai vorbit despre toate astea… Mã bucur cã te-ai regãsit, dar sper sã depãsesti cu bine toate aceste temeri. Cred cã cel mai mare atu al celor care scriu este sensibilitatea, empatia pe care o pot revãrsa si asupra celor în suferintã.
      Despre mine nu stiu ce sã-ti spun încã, sunt douã luni de când fac voluntariat în spital, dar am aflat cã nu mai am sanse de angajare acolo, nu mai scot postul. Deci trebuie sã mã hotãrãsc ce sã fac.
      Mult succes si tie, si multumesc pentru gândul cald!!

      Apreciază

      • Mulțumesc mult! Sper că vei găsi soluția optimă. Important e să nu ne dăm bătute, Poate că trebuie să dăm mult din coate ca să ne facem loc, dar, în cele din urmă, vom ajunge să fim omul potrivit la locul potrivit în momentul potrivit.
        Nădejde!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s