În ultima perioadă, am început să mă simt o ratată… O mare ratată. Dacă mie îmi place doar să scriu cu adevărat, cum o să fiu o asistentă medicală bună?! E adevărat că sunt foarte responsabilă când mă duc în practică, că am învățat atâtea despre corpul uman și cum să am grijă de mine și de ceilalți, lucruri pe care în mod normal nu le-aș fi învățat, dar nu-mi place când ajung în spital, abia aștept să plec. Nu-mi place atmosfera, nu-mi place colectivul de oameni, mă simt atât de deprimată când ajung și rar găsești o asistentă care să respecte toate regulile, să lucreze ca la carte, cu mănuși etc… Când suntem în teorie e totul bine și frumos, am învățat atât de ușor materia, aproape fără să fac vreun efort și îmi place ce învăț, dar când vine practica, parcă a căzut cerul pe mine. Mai ales că-mi tremură mâinile când trebuie să fac o tehnică, lucrul ăsta mă supără cel mai tare.

De ce am ales postliceala asta?! Nici eu nu știu exact. Cred că niciodată n-am știut exact ce vreau să devin. La terminarea liceului, mă gândeam să dau la Limbi străine, să devin translator de coreeană sau să lucrez la o ambasadă (Vise!), pentru că am simțit că sunt mai bună pe partea de uman, deși am făcut liceul la real. Dar toată lumea din jurul meu, de la părinți (mă rog tata îmi dăduse ideea asta cândva, dar…), prieteni, cunoștințe mi-au zis că nu se merită, că dacă vrei să înveți o limbă străină, poți face bine-mersi un curs. Poate au avut dreptate pe undeva… nici pe partea asta n-am simțit vreodată că aș avea vreo abilitate specială sau o înclinație. Sau atunci unde să mă fi dus? La Litere? Nu știam cu ce se mănâncă nici literele astea… Cu pâine?!

Așa că am dat la Medicină, adică la facultatea aia șmecheră și mă gândeam să mă fac doctor :)) Am învățat multă materie într-un timp prea scurt și asta s-a văzut în punctajul prea mic pe care l-am luat. Ca să intri acolo trebui să știi totul în cel mai mic detaliu, până la celulă și ce se află în ea și ce rol etc etc + probleme de chimie. Și așa am ajuns la postliceala asta.

Peste două luni se va termina totul și va trebui să mă angajez. Nu-mi place deloc ideea de a lucra în domeniu. La privat pare un pic mai bine din ce am văzut… Unii colegi vor să plece în străinatate, eu nu mă simt chiar așa de curajoasă și nici nu-mi place ideea de a-mi abandona țara și a o lăsa de izbeliște. Nu că aș fi eu o mare patrioată.

Când mă întrebă cineva dacă-mi place, de obicei zic da, dar nu cred că e așa… Poate mă și sperie ideea că s-a terminat școala și trebuie să mă angajez. Nu-mi place deloc de mine… Mă simt ca într-o mare de întuneric în care nu văd nimic, nicio rază de lumină.

Anunțuri