Aripi de fluturi (5)

*Continuare de la Aripi de fluturi, Aripi de fluturi (2), Aripi de fluturi (3), Aripi de fluturi (4)

După doar două zile de stat în spital, domnul Stancu fu externat cu bine. Fata și băiatul său îl luară acasă și hotărâră de comun acord ca el să stea în apartamentul fetei, deoarece avea trei camere, una pentru ea și soț, una pentru copil și una în care putea sta domnul Stancu de acum încolo.

În prima zi aici, îl însoțiră și asistenta și doamna Maia. Acestea nu-și puteau reveni din starea de euforie:

-Ei, vezi, cum se-ntoarce roata vieții?! Cine-ar fi crezut acum trei luni că vei păși pe propriile picioare pe meleaguri nemțești?… zise doamna Maia, strângându-i mâna tare.

Stătură ore întregi pe canapea și povestiră. Domnului Stancu nu-i venea să creadă că nu demult purta pe genunchi fluturi, iar acum își ținea pe ei nepoții!… Nu-i venea să-și creadă ochilor că familia lui număra șapte membri împreună cu el. Un număr plin de semnificații profunde. Nu-i venea să-și creadă ochilor că niște aripi plăpânde de fluturi îi dăduseră forța de a ajunge până aici și de a merge din nou, îl purtaseră tocmai în țara izvoarelor Dunării… Inima lui nu mai era grea acum. Era susținută de aripi străvezii și fragile, dar puternice.

A doua zi, fiind duminică, merseră și se plimbară prin oraș, prin piața de suveniruri, de unde domnul Stancu își luă câteva vederi pentru colecția lui. Merseră și mâncară la o terasă din apropiere, apoi la cererea bătrânului merseră la un studio foto să facă niște poze mai profesionale, un tablou de familie, cum se obișnuia pe vremuri. În câteva apărură și cele două femei, la insistențele acestuia.

people-1284516_1920

Bătrânul era foarte fericit, dar simțea că nu e locul lui aici, unde totul îi era străin. Era adevărat că aici se afla acum noul cămin al copiilor, aici era orizontul unei vieți mult mai bune pentru nepoți, dar nu-și putea părăsi patria dragă pentru totdeauna.

Seara, hotărâ să plece cu cele două la băiatul doamnei Maia, în Italia, când acestea vrură să-și ia rămas bun. Aceasta rămase foarte surprinsă:

-Cum, ai trecut prin atâtea și acum vrei să pleci de lângă copii?

-Sunt fericit că i-am văzut, că le-am vorbit, că i-am ținut în brațe… Ce-aș putea să-mi mai doresc acum?! Trebuie să-mi las copiii să zboare, se vor întoarce să mă vadă dacă vor simți asta. Mă rog, acum zbor eu, sau mai degrabă șchiopătez, dar înțelegi ideea, încercă domnul Stancu să glumească.

După ce se pregătiră, își luară rămas bun unul de la altul, cu lacrimi în ochi. Îl rugară de zeci de ori să rămână, dar hotărârea era luată.

Se urcară în rulotă și partea a doua a călătoriei începu!…

 

-Acum chiar că va urma-

Anunțuri

10 gânduri despre „Aripi de fluturi (5)

  1. Acum ca ai scris, pauza la comentarii. Ma si intrebam cum va arata capitolul acesta si ma bucur ca ai scris. Mi-a placut mult finalul. De la genunchii fluturilor, la cei ai nepotilor. Acum ne ramane sa ii urmam pe varstnici in aventura la care s-au angajat atat de usor.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Aripi de fluturi (6) | Versuri nemachiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s