Plângi, lebădă!

swan-2197760_1920

Plângi, lebădă, cu lacrimi mute,

Nu-ți aduna sub aripi speranțele pierdute!…

Plângi, lebădă, acum cât nimeni nu te vede,

Apoi ieși la lumină demnă și uscată pe pene…

 

Nu mai ai cuvinte, viața ți le-a luat cu forța chiar pe toate,

Când erai pui, credeai că vine-ntotdeauna ziua după noapte…

Acum, te-ai obișnuit cu luna și-al ei curcubeu în tonuri de gri,

Te-ai obișnuit să-ți fie teamă și să minți că tremuri de frig.

 

Da, știu, e apa rece și undele se depărtează de tine,

Mai meriți oare ca Dumnezeu să audă ale tale suspine?

Sau meriți doar să suferi după ce guști o linguriță de dulceață,

N-o mai recunoști, oare masa asta de negură este a ta viață?!

 

Plângi, lebădă, și dă afară tot ce e chin și supărare,

Măcar atât să faci când neputința-ți usucă nuferii în cale!…

Măcar atât când nu reușești să-noți și te scufunzi des,

Uneori fereastra se-ndepărtează, deși nu te-ai oprit din mers.

 

Unde este, Doamne, sfârșitul, căci am obosit,

Nu mai am speranță și credința pare-a se fi risipit.

Să mai sper într-o vindecare sau să mă resemnez?

Uneori simt că sunt așa aproape să cedez…

Anunțuri

7 gânduri despre „Plângi, lebădă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s