De profesie: Fericită

O nouă zi în aceeași intersecție. Aceleași semafoare, aceleași magazine care se deschid unul câte unul. Dar cea mai așteptată este patiseria din colț. Acolo mai stă uneori, când îi e prea foame și, până la urmă, se îndură cineva să-i dea de pomană din ce a cumpărat.

Încă nu a împlinit zece ani, dar micuța copilă cerșește deja de vreo patru, trimisă fiind de părinți. S-a obișnuit cu această viață grea, deși simte atunci când vede trecătorii în haine frumoase și parfumate, trecând grăbiți pe lângă ea, că viața poate fi cu totul alta. Nu trebuie să accepte să trăiască pentru totdeauna în felul acesta, cu o salopetă de blugi murdară, peste o bluză ruptă și încălțată cu niște adidași cu două numere mai mari, în care-i intră apa mereu în zilele ploioase. De zilele din timpul iernii, ce să mai zic… Pentru acele timpuri, are o geacă destul de groasă primită de la o bătrână cu suflet mare.

Îi plăcea să se uite la trecători, urmărea semafoarele și le învățase deja ritmul. Era ca o muzică ce se tot repeta. Se opreau mașinile, începeau să treacă pietonii și mașinile din sens opus și tot așa… Examina și blocurile care începeau să prindă culoare, sub mâinile muncitorilor de pe schele. Știa când trebuie să apară și ei.

Astăzi, însă, îi căzu privirea pe o reclamă care tocmai era pusă pe un panou publicitar, la doi pași de ea. Era o reclamă la un suc carbogazos.

-Cică „Ia-ți doza ta de fericire!”. Ce vrăjeală au în ei! îi zise unul dintre cei însărcinați cu afișarea reclamei, colegului său. Râseră amândoi cu poftă.

Fetița rămase pierdută uitându-se la panou, așa cum stătea pe un carton, jos, lipită cu spatele de un bloc. Strângea tare la piept cățelușul ei de pluș. Vorbele acelui om îi răsunau ca un ecou în minte.

Deodată, un bărbat îmbrăcat în costum negru, coborâ dintr-o mașină luxoasă, fără să-l aștepte pe șofer să-i deschidă. Se opri în fața ei, scoase o bancnotă de 100 de lei și i-o dădu în mână. O privi câteva secunde și zise:

-Nu ești la școală, nu-i așa?…

-Nu, n-am fost niciodată. Mami și tati nu m-au dat.

-Și n-ai vrea?

-Ba da, mult-mult. Ca să pot să citesc ce scrie pe hârtiile astea mari cu poze!

Bărbatul zâmbi larg.

-Te-ai gândit ce-ai vrea să te faci când o să fii mare?

-Aș vrea… aș vrea să fiu fericită! spuse micuța fetiță cu ochii de migdală ațintiți pe panoul publicitar…

 

Anunțuri

28 de gânduri despre „De profesie: Fericită

    • Mersi tare mult 🙂 După ce am scris, am dat un search pe Google cu fraza aceea, din curiozitate și am găsit asta: “La școală m-au întrebat ce vreau să devin când o să fiu mare. Le-am răspuns: Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața” (John Lennon).

      Apreciat de 2 persoane

  1. Zilele trecute am purtat si eu o discutie cu nise baietei care m-au intrebat: ‘ai ceva?’ Aveam. O intrebare: Voi de ce nu sunteti la scoala? Apoi le-am raspuns pe intelesul lor. Macar de-o foame. Pentru unii, scoala este un loc, pentru altii ar fi o punte spre un viitor diferit.
    Scoala este ca o operatie ce reda vederea unui nevazator.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s