„Crimă și pedeapsă”: Recenzie

Mi-a plăcut foarte-foarte mult acest roman șihttps://sethadamsmith.files.wordpress.com/2012/08/crime_eichenberg1.jpeg?w=304&h=213 stilul în care scrie Dostoievski, așa încât mi-am cumpărat și romanul „Idiotul”, care sunt sigură că nu mă va dezamăgi.

Acțiunea este destul de amplă, dar curge liniar, fiind formată din câteva evenimente mari. Nu mi s-a părut o carte grea, deși la final nu mai știam exact in ce ordine s-au desfășurat evenimentele și a trebuit să iau din nou cartea să o răsfoiesc puțin.

Romanul este unul psihologic care se axează mult pe trăirile interioare ale unui fost student, Raskolnikov, ce se răsfrâng vizibil în comportamentul și sănătatea lui fizică și psihică. Acesta ucide cu un topor o cămătăreasă și apoi și pe sora ei, doar pentru că se nimerise să vină în acel moment. Raskolnikov se distinge de alți ucigași prin faptul că nu ucide pentru bani, răzbunare sau alte motive, ci ucide pentru o idee pe care o rumegase mult timp în micuța lui cameră închiriată și chiar scrisese un articol, ce este publicat, despre această idee.

Acesta se remarcă prin inteligența lui, dar și prin inima lui bună, care-și dă și ultimii bani pentru cei aflați în suferință. După părerea mea, acest roman ne învață că în viață nu există doar alb și negru. Se poate găsi bunătate cu carul și într-un ucigaș, dar și timiditate, rușine și devotament cu totul reale și într-o prostituată. Sonia, pe numele ei, se sacrifică pentru familie și-l va influența mult pe Raskolnikov.

Pe tot parcursul romanului, intervenția autorului m-a făcut să nu-i văd ca pe un ucigaș sau ca pe o prostituată, i-am văzut ca oameni mai întâi. N-am fost tentată să le pun etichete, au primat suferințele și frământările lor.

În final, acesta va reuși să găsească o rază de lumină în marea de întuneric în care se chinuie și totul va începe să reintre în normal, după ce se va preda, deși ar fi putut să nu o facă, dintr-un motiv anume. Raskolnikov își dorește astfel liniștea pe care n-ar fi obținut-o în libertate. Totuși, nu se poate spune că se căiește pentru ce a făcut, ci doar că este supărat pe sine că ideea lui a dat greș.

Un roman foarte bun, care primește 5 stele din 5.

Sursă foto: aici

Anunțuri

6 gânduri despre „„Crimă și pedeapsă”: Recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s