Ce zi minunată (și astăzi)!

Călătoria noastră continuă și astăzi! Ne îndreptăm spre răsărit, spre cunoașterea de sine, spre o mai bună versiune a noastră… Spre acceptare, spre vindecare, spre a inimii alinare. Nu este o competiție, nu este nici sprint, nici măcar maraton, fiecare cu traseul său… Este un mers de voie, în care uneori ne oprim pe marginea drumului în iarbă, dacă am obosit și admirăm împrejurimile. Ce drum anevoios am parcurs până aici! Ce pante abrupte, poduri din lemn șubred peste prăpastiile apelor tulburi ale minții, alunecări de teren pe potecile depresiei. Am avut parte și de furtuni la vreme de supărare, dar și de cer senin pe alocuri. Și cât ne-am mai bucurat de el!… Am alergat desculți prin iarbă, am cules flori, ni le-am prins în păr sau în suflet și s-au uscat, rămânând acolo pe vecie. Ca acele coronițe primite la sfârșit de an în generală, pe care mamele le puneau pe șifonier sau pe o etajeră și se uscau o dată cu amintirile…

Despre viitor nu știu să spun cât de neted va fi drumul, așa învăluit într-o pătură groasă de ceață cum pare de la distanță. Dar și prin ceață vezi măcar la un metru în față, deci să-l parcurgem cu pași mici, dar siguri. El ni se va dezvălui încetul cu încetul. Pare o cale atât de greu de străbătut din depărtare, dar o dată ce ne urnim din loc, mintea noastră găsește o soluție și ne surprinde plăcut.

Iubesc totul la acest drum! Iubesc ce a fost, ce este, ce va fi, iubesc praful la cum îi iubesc și iarba și florile… Iubesc stâncile abrupte, dar și drumul lin, iubesc orizontul înnegurat la fel cum iubesc și cerul senin. Iubesc păsările călătoare, care mi-au fost prietene pentru scurtă vreme, dar mai cu seamă pe cele care nu pleacă atunci când e greu și viscolul bate la ușă…

Azi, m-am uitat pe fereastră, iar soarele mi-a făcut cu ochiul după perdeaua de ploaie și mi-a șoptit: Ce zi minunată este (și) astăzi!

sunset-54666_1920

Anunțuri

20 de gânduri despre „Ce zi minunată (și astăzi)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s