The Book Buying Tag

Mulțumesc mult Illusion’s Street pentru nominalizare!

De unde îți cumperi cărți?

Doar din librării online pentru că sunt mai ieftine, și dacă mai prinzi și reduceri… Uneori mi se pare că vor să le dea aproape pe gratis. Nu știu dacă e bine sau nu asta pentru autori.

Plasezi pre-comezi pentru cărți?

Nu, sunt într-o relație specială cu marii clasici :)) Acum, Dostoievski. Dar dacă ar mai putea să scrie, sigur aș plasa o pre-comandă. Deși, anul acesta mă gândeam să citesc din cărțile lui Haruki Murakami, mi se par interesante.

Câte cărți cumperi în medie pe lună?

Una-două. Citesc mai încet, nu prea am reușit să-mi cresc viteza, cu toate că am încercat și dacă iau mai multe o dată, am observat că majoritatea nu-mi plac. Îmi place și să mă întorc înapoi când apare un personaj care a lipsit un număr mai mare de pagini, subliniez în creion pasajele preferate, caut cuvintele noi uneori și le notez în agendă, poate și asta mă mai încetinește… Mă mai uită și Dumnezeu în fața laptop-ului în unele zile prea libere, încerc să corectez asta. Sufletul Sufletului neînțeles are nevoie de aer liber și natură, trebuie să dăm milităria jos din pod! 🙂

Împrumuți cărți de la bibliotecă?

Înainte împrumutam și mi se pare o variantă bună, dar acum îmi place să le cumpăr, ca să le am în bibliotecă. („My precious!”).

Care este părerea ta despre cărțile împrumutate?

Deja am pățit de multe ori să nu le mai primesc înapoi, asta mă cam enervează. Că sunt și genul care îi e rușine de rușinea lor și greu îmi fac curaj să le cer înapoi. Sau deloc. Da, sunt culmea, știu…

Ce părere ai despre cărțile second-hand?

Înainte luam multe cărți de la anticariat, mai ales în generală, poate pentru că erau mai ieftine. Și o vecină în vârstă, foarte dragă mie, care acum nu mai este printre noi, din păcate, mi-a dat acum mulți ani mare parte din cărțile ei. M-a lăsat să aleg din ele tot ce mi-a plăcut, iar acum când le ating și-i citesc numele scris de ea pe prima pagină, în tinerețile ei, am impresia că e încă aici. Înainte să-și piardă aproape total vederea (a suferit de glaucom), era genul care citea într-o noapte sau două un roman, ca de exemplu, „Regina Margot”. Frumoasă carte!

Îți ții cărțile pe care le citești separat de celelalte?

Normal, de ce le-am amesteca? 🙂

Plănuiești să citești toate cărțile pe care le deții?

Unele nu mi-au plăcut, așa că nu le-am citit.

Ce faci cu cărțile pe care le deții, dar pe care simți că nu le vei citi niciodată?

Probabil le voi dărui sau le voi ține, poate mai târziu le voi înțelege altfel.

Ai donat vreodată cărți?

Nu, dar mi-ar plăcea foarte tare! Am auzit la radio, săptămâna trecută, de o profesoară din Brașov cred, care a solicitat ajutor pentru ca elevii ei să poată avea o bibliotecă. Mi-a plăcut că oameni din toată țara s-au mobilizat și i-au trimis cărți.

Ți-ai interzis vreodată să cumperi cărți?

Da, încă sunt la facultate, deci mai greu. Dar am început să economisesc și cum nu mă interesează prea mult țoalele sau machiajurile, am zis că pentru cărți trebuie să fac un efort.

Crezi că îți cumperi prea multe cărți?

Nu, din contră, aș vrea să cumpăr cât mai multe. Toate cărțile să apeleze la mine :)))

Nu voi nominaliza pe nimeni, dar cine dorește este liber să preia leapșa. 😀

Anunțuri

18 gânduri despre „The Book Buying Tag

  1. Faine răspunsuri. Se vede că iubești cărțile. Sunt „prietene” bune pentru inimă, pentru suflet… Nu pot să nu spun cât de mult regret că nu mai am pentru cărți timpul pe care îl aveam cândva, când cărțile erau singura „evadare” din stresul cotidian…
    Numai bine și o primăvară frumoasă! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s