Azi…

Azi, primăvara mi-a zâmbit. I-am zâmbit și eu. Mi-a plăcut tare de ea: o fetiță bălaie, cu ochii mari albaștri, într-o rochie cu buline. M-am mirat că era desculță, dar picioarele ei nu aveau de suferit și nici nu adunau țărână pe ele. Poate pentru că plutea… așa mi s-a părut la un moment dat. Se juca într-un câmp plin de ghiocei într-un luminiș de pădure. M-a luat și pe mine de mână și m-a învârtit până am amețit. Ea nu obosea însă deloc. Cu cât se învârtea mai tare, cu atât temperatura aerului creștea și se propaga până-n depărtări, trezind natura la viață.

Veverițele scoteau capul din scorburi, șoptindu-și una alteia: „A venit!”. Ciocănitorile începură să facă vizite medicale pomilor, ciocănind de zor în căutarea viermelui neliniștii care te mănâncă pe interior. Firul ierbii a ieșit puțin și, văzând că e cald și bine, a prins curaj și a acoperit cu un covor moale și proaspăt pământul negru al pădurii. Rândunicile, în goana lor să-și facă un cuib, mai veneau și cu câte un șnur alb-roșu în cioc…

Primăvara a cerut unul de la ele și mi l-a prins în păr. Ce bine mă simțeam cu așa podoabă de mare preț! Nu-mi venea să o mai dau jos niciodată. Am să mă pieptăn așa până vor ieși scame din el și va deveni una cu firele de păr. Așa voi știi că am păstrat primăvara în suflet. Probabil se va ciondăni puțin cu toamna pe spațiul mic, căci ea tronează de mult acolo. Dar știu că se vor înțelege.

Am văzut apoi o masă și câteva scaune improvizate din niște bușteni. Ne-am așezat acolo în lumina blândă care umplea tot cuprinsul… M-a privit cu blândețe. O veveriță ne-a adus ceainicul aburind și serviciul de ceai. Primăvara mi-a turnat ceai de tei în ceșcuță și m-a servit cu miere și lămâie să-mi pun după gust. Am apucat să iau doar o înghițitură și am adormit instant…

Când m-am trezit, aveam capul pe masa din bucătărie. După ce m-am dezmeticit, am dus instinctiv mână în păr și am dat de șnur, iar când am deschis pumnul am găsit un ghiocel strivit, câteva fire de iarbă și acest bilețel împachetat cu grijă:

20170301_142338

Anunțuri

53 de gânduri despre „Azi…

  1. Azi, primăvara mi-a zâmbit cu stropi de ploaie. Mi-a udat puțin părul și mi-a zis să mai aștept câteva zile, că o să fie un soare frumos și călduros. Iar până atunci, să trec pe la tine pe blog și să îți urez să ai o primăvară minunată! 🙂

    P.S. Tocmai mi-a spus că ai scris tare frumos despre ea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s