Lasă-mi…

Lasă-mi, te rog, întunericul, nu mi-l lua,

Fără el nu cred că aș mai putea visa…

Lasă-mi florile ofilite, nu le arunca din vază,

Frunzele uscate sunt pentru inima mea oază.

 

Lasă-mi cotoarele de suferinți acre, de vierme mâncate,

Căci viață va naște din semințele lor în vânt împrăștiate.

Lasă-mi bălțile de noroi în care mai mereu cad,

Când mă împiedic de al propriilor limite prag…

 

Nu șterge praful de pe raftul sentimentelor, nu vreau cu el să mă înec,

Poți să citești o carte mai sus pe raftul rațiunii, unde timpul mai des îmi petrec.

Lasă-mi foile mototolite de vorbe grele, voi reuși să le îndrept (cu fierul de călcat),

Să fie puțin mai bine, nu mă gândesc neapărat la apretat…

 

Lasă-mi în piept restul de inimă ce încă bate,

Nu vorbi tare, ea nu poate să audă decât șoapte.

Lasă-mi mâinile pătate de grafit și de cerneală,

Așa pot spera că în urma mea nu va rămâne doar o pagină goală…

 

embassy-1492980_1920

Anunțuri

21 de gânduri despre „Lasă-mi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s