Români…

 

Veniți, români, acasă, nu le lăsați lor țara,

Nu-i lăsați s-o vândă în timp ce-și mângâie barba!

Da, știu, pâinea noastră e amară și nu ne ajunge,

Dar nici cea de peste hotare, pe suflet nu ne unge…

 

Cum mai poate un copac să crească fără rădăcini,

Cum pot oamenii să devină ei înșiși niște străini?!

Veniți, români, în bordeiul nostru sărac, ei asta și vor,

Să ne vadă cum ne părăsim părinții ce de supărare mor…

 

Mor singuri și ai nimănui, după atâtea speranțe așteptate în poartă,

„Oare de ce-au plecat, maică, dacă munții noștri aur poartă?!”.

Nu vă lăsați copiii să devină maturi înainte de vreme,

Pe fața lor, timpul a lăsat un zâmbet trist și multe semne…

 

P.S: Jos labele de pe țara mea și mergeți la culcare!

Atâtea probleme peste tot și voi vă ocupați de cum e-n închisoare!

La ceas de înserare…

Asta era prima noastră grijă, bine c-ați rezolvat-o,

Vă dormiți bine somnul de veci al conștiinței, după ce legea ați dat-o?!

(Altă întrebare nu mai are rost să pun

Țara asta arde și baba se piaptănă în fum.)

Anunțuri

10 gânduri despre „Români…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s