Amoniac

Pe drum pavat de cărbuni încinși, în picioarele goale,

Respirând un aer înțepător, plin de mirosuri amoniacale,

Cu gânduri asurzitoare pe zgomotul de fundal din stradă,

Trag după mine durerea sfâșietoare căreia i-am căzut pradă…

 

Cuvintele ce le aud mi se amestecă când atenția mă părăsește,

Cum aș putea să mă concentrez când până și speranța îmi lipsește?!

Cum să mai sper când parcă spre și mai rău mă îndrept,

Nu mai găsesc motive încă o zi iar să mă păcălesc.

 

Mă întreb și eu, ca orice om, oare de ce tocmai mie,

Cum să-mi dau seama, dacă e realitate sau reverie?

Toate lucrurile astea ciudate se întâmplă cu adevărat?

Oare nebunia mințile de tot mi le-a luat?

 

E peste puterea mea de înțelegere, de ce reacționez așa,

Nu reușesc oricât de mult aș încerca…

Poate că sunt doar un cactus într-o grădină de trandafiri,

Nu semăn cu ei decât prin multitudinea de spini…

 

De ce trebuie să-mi fie tristețea binecuvântare și blestem?

De ce dacă ea pleacă, eu pare că înapoi o chem?!

M-am obișnuit atât de tare, nu mai știu altfel să trăiesc,

De mi-ar da cineva fericirea acum, aș crede că nu merit s-o primesc…

 

Nici nu mai știu cum arată fericirea, n-aș mai putea-o recunoaște,

Nici ea n-ar crede că sunt tot eu, cea din care-acum întunericul se naște.

Probabil are aceeași rochie albă strălucitoare și ochii la fel de blânzi,

Oare cum ne-ar putea sătura pe toți, când suntem după ea așa însetați și flămânzi?…

beach-927935_1280

Anunțuri

4 gânduri despre „Amoniac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s