Rugăciunea infractorilor

Tatăl nostru care ne interceptezi telefoanele,

sfințească-se mandatul tău de arestare,

vie ancheta ta,

facă-se voia legii,

precum în cer așa și la închisoare.

Șpaga noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi

Și ne iartă nouă infracțiunile noastre,

Precum și noi iertăm turnătorilor noștri.

Și nu ne duce pe noi la DNA,

Ci ne izbăvește de condamnare.

Amin!

 

Inspirația

Frumos îmi mai șoptești versuri la ureche,

Eu doar scriu după dictare rimele tale pereche!…

Inspirație, tu, stăpână dulce, sunt pe veci al tău scrib,

Spune-mi-le și promit că doar pe ici, pe colo, o să le schimb!

 

Te-aș ruga numai, să nu mă mai tragi de mână când adorm,

Chiar când genele mele se-mpletesc cu praf magic de somn!…

Așteaptă-ntinsă pe divan și soarbe-ți ceașca de metafore cu lapte,

Iar în zori, mă voi așeza la masă și-ți voi așterne of-urile toate…

 

Pe hârtie albă sau îngălbenită de timp, așa cum dorești,

Am să scriu ale tale prea puțin înțelese povești.

Sunt în slujba ta, dar nu accept nicio simbrie,

Căci prin tine am găsit un sens nou pentru fericire!…

 

Inspirație, tu, fiică rătăcitoare, din ce lume neștiută vii?

Cum îți alegi momentul când glasul încet ți-l adii?

Cum de pleci fără să spui nimic și intri-apoi fără să bați la ușă?

Cum de arzi cuib de lavă și renaști mereu din propria-ți cenușă?!

background-313552_1280

Nu te mai preocupa, totul va fi bine!

20170223_105511-1

Cei care locuiți/ faceți naveta în Bucharest ați observat mai mult ca sigur că stațiile de la metrou și chiar panourile publicitare, zidurile clădirilor au fost împânzite cu acest mesaj motivațional. Posibil să fie și în alte orașe, iar prima variantă a lui „Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi” (mult mai răspândită), am văzut pe Internet că este și în Cluj. Când am dat încă o dată cu ochii de el, în timp ce-mi căutam un loc într-un vagon gol din metroul aflat la capăt de linie, m-am simțit pe loc mai bine. M-am întors înapoi și m-am așezat în dreptul lui, să fac poza. Mi-am atras câteva priviri, normaaal, de genul „Ce face și asta?” și cineva a întors capul să vadă ce fotografiez…

La o simplă căutare pe Google, puteți găsi cine este autorul primei variante, „Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”. Este vorba de Alex, un make-up artist din București, care a scos și câteva melodii hip-hop. El mărturisește că a scris doar mesajul care se află între stațiile Unirii 1 și Unirii 2, apoi acesta a fost preluat de alții, răspândindu-se cu foarte mare viteză, fără ca el să-l popularizeze pe rețelele sociale. Alex povestește că l-a marcat discuția dintre „două domnişoare, una mai aranjată şi alta mai puţin aranjată. Erau simpatice. Una se plângea celeilalte că <<uite, toate prietenele mele se mărită şi au copii şi eu încerc să găsesc pe cineva şi nu se întâmplă nimic, am numai întâlniri eşuate>>”. El spune că i-a părut rău că nu s-a dus la ea să o încurajeze, să-i spună că este frumoasă și așa a hotărât apoi să scrie acest mesaj.

Mă rog, poate este discutabil, poate sunt doar niște măzgălituri, poate arată urât să scrii cu markerul peste tot, dar este o formă de exprimare până la urmă, menită să ridice moralul celor din jur și care chiar are efect. Și decât înjurături sau mai știu eu ce, mai bine așa… Frumosul se poate găsi oriunde, important e să vrem să vedem asta.

Sursă foto 2: aici

Radio

Aprind radio-ul de pe etajeră să meargă ușor, în surdină….

Iar în aer se împrăștie deja mireasma unei ape clocotite cu izmă…

Mă așez la masă, pe ziar au mai rămas câteva firimituri uscate de pâine,

Cineva a făcut din zori un sandviș cu speranța unui mai bun mâine.

 

Se anunță că va fi vreme ploioasă și apoi nu mai ascult,

Mă uit pe fereastră la picăturile ce-ncet pe geam se scurg…

Ce frumos e afară și ce muzică liniștitoare are ploaia…

Mă face să umplu cu litere zgribulite toată foaia!…

 

Ce acorduri clasice au învățat norii de atâtea mii de ani!…

Iar noi putem doar să stăm în rândul întâi, ca cei mai mari fani.

Putem doar să ne ștergem obrazul de apa ce trece prin fereastra închisă

Și cu dosul ud al palmei să ne ferim inima ca de răceală să nu fie atinsă…

 

P.S: Aceste melodii le aud mereu la radio și mai sunt câteva care-mi plac și când sunt la drum lung în mașină… Trebuie să le caut și să le așez pe Desktop-ul inimii. 😀

 

 

P.S.S : Nu m-am putut abține să nu pun poza aceasta, cred că mulți ne regăsim 🙂

screenshot_2016-09-24-09-18-47

 

Portret-robot

Îmi place să citesc. Nu chiar orice, am perioade când greu găsesc o carte care să-mi placă… Dar întotdeauna mi-a plăcut să citesc bunătatea pe chipul oamenilor. Întotdeauna se răsfrânge pe chipul lor această trăsătură: ochi calzi și blânzi, privire senină, sprâncenele parcă se arcuiesc, îmbrățișând arcadele, zâmbet abia sesizabil uneori, dar prezent mereu, prea rar încruntați și, de obicei, fără riduri mari pe frunte. Mai pronunțate în jurul gurii de la prea mult râs cu poftă. Vocea este binevoitoare, mereu acolo când cineva are nevoie de o încurajare sau un sfat. Mâinile nu se retrag spre ei, ci se întind spre ceilalți, așezându-se pe umăr. Parcă toată ființa lor emană căldură în jur.

Acum două zile, în stație, am văzut un om foarte înalt, cu părul alb și des, iar când s-a uitat la mine pentru o secundă, n-am putut să nu exclam involuntar în sinea mea: „Ce ochi de om bun! Sigur e un om bun!”. Genul acela de privire care ajunge în dreptul inimii, fără a căuta totuși să deranjeze.

Bunătatea nu se preface și nu zâmbește doar într-un colț al gurii. Bunătatea ține ochii larg deschiși și nu privește viclean pe sub gene. Ridică tonul vocii prea rar și atunci cu un scop bun, de dojenire și îndreptare. Bunătatea nu se bagă în viețile celorlalți și nu pleacă urechea la bârfe, nu le scornește și nici nu le dă mai departe. Nu are interese ascunse și nici nu vrea să profite de pe urma celorlalți.

Bunătatea nu încearcă să fie, pur și simplu este, și o dată cu ea și soarele zâmbește!

P.S: Un video mai vechi, care m-a impresionat foarte mult (piele de găină, cotcodaaaac), foarte posibil să-l știți:

Hai s-avem o zi plină de căldură!

Clipă și eternitate

Pentru o clipă, pentru o secundă,

Am simțit cum primăvara mă inundă…

Pentru o clipă, pentru o eternitate,

Iarna se retrage în păduri departe.

 

O eternitate plus încă o clipă,

Va trăi sufletul după ce la cer se ridică.

O clipă ruptă din eternitate,

Trăiește aici omul până la moarte.

 

Clipă de clipă, eternitatea se naște,

Nu știm niciodată ce vreme ne paște.

Poate fi un timp bun, ce repede se scurge,

Când simte nerăbdarea, parcă în loc fuge…

 

Să lăsăm, deci, clipa să ne poarte pe aripile ei,

Căci niciun pământean nu deține ale ai de aur chei.

Să lăsăm ceasul, să nu mai numărăm minutul,

Să-l folosim ca în sipetul minții, să ne adunăm avutul!…

Felicitările…

20170220_192049-copy

Ador felicitările! Le-am cumpărat pe acestea patru, dar voi oferi din ele celor câteva prezențe feminine speciale din viața mea… Sau poate voi cumpăra încă patru exact la fel, că parcă nu mă mai îndur să le dau 😀 Ne mai atașăm și de obiecte simple, parcă mai mult decât cele cu o valoare mare. Ele au însă o valoare spirituală. Câteva rânduri așternute pe un simplu carton colorat, ne pot face viața mai drăguță, legată la gât cu un șnur alb și roșu.

Am văzut și niște broșe superbe la „melo meli” (nu știu cum să scriu ca să nu pară că fac reclamă, nu e așa), cu motive populare și rusești (matrioșca etc), fluturi, libelule. Chiar nu cred că am mai văzut așa broșe frumoase, mici și făcute cu bun gust. Trebuie neapărat să iau și eu pentru a le oferi… sau nu!

Mi-ar plăcea să trimit felicitările prin poștă, ca să le fac o surpriză, dar nu cred că ar accepta nimeni să le trimită la o distanță relativ mică, nu? Aș părea ciudată? Bine, nu asta e problema, dacă ar accepta funcționarele de acolo, pot să suport și privirile alea specifice…

Mi-aduc aminte când pe la 6-7 ani, n-am lăsat-o pe mama până nu a mers cu mine la poștă să-i trimit scrisoarea lui Moș Crăciun. Și doamna aceea zâmbăreață mi-a pus și timbru, dar nu cred că a trimis-o, ar fi culmea. Cred că asta a fost singura dată când am trimis o scrisoare. Păcat că s-a pierdut acest obicei, poate e mai bine cu noile tehnologii, poate nu…

Cel mai mult îmi place telepatia, uneori funcționează cu persoanele cu care suntem pe aceeași lungime de undă.