Tragicomic

Nu mă las, merg mai încet, dar tot înainte,

Nu contează dacă e ger sau soarele arde prea fierbinte.

Nu mă las, chiar dacă viața mă pune să joc într-un spectacol tragicomic,

Mai bine așa, decât să fiu o marionetă încremenită într-un râs sardonic…

 

Nu mă las, pot renaște și dacă am ajuns cenușă,

Intru pe geam, dacă destinul mă dă afară pe ușă.

Mâna mea stângă mă sprijină să nu cad pe caldarâm,

Iar cea dreaptă mă ridică, ca multă vreme jos să nu rămân.

 

Lacrimile îmi spală supărarea din ochi ca să văd clar,

Să nu ratez ocazia când prin preajmă va trece lumina unui far…

Și chiar dacă mă simt străină de mine și nu mă regăsesc,

Cum aș putea fără milă pe mine însămi să mă părăsesc?!

 

Cum aș putea să las ființa asta care nu mai crede în ai scăpare,

Aș putea să nu o ajut când întinde spre mine brațele-i tremurătoare?!

Să mă uit în direcția opusă, unde soarele totdeauna apune?

Dar cine-mi garantează că un gust amar de remușcare nu-mi va rămâne?

 

Te ridic și nu te las, mă ridic și eu o dată cu tine,

Cine știe, poate vom avea parte de câteva zile senine!…

Vom mai cădea, ce-i drept, dar data viitoare vom sta pe tușă mai puțin,

Cu cât mă prăbușesc de mai multe ori, cu atât învăț mai bine echilibrul să-mi țin.

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Tragicomic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s