Sub bolta de vie…

Cea mai frumoasă senzație, iarna, e să-ți pui picioarele pe sobă. La țară, avem o sobă cu plită care-mi place mult. Casa este nouă, dar obiectele din ea au un trecut aparte. Carpete cu  „Răpirea din serai”, bibelouri cu rațe și cocoși, vaze cu trandafiri din plastic, ladă la capătul patului pentru haine, vitrină plină de ceșcuțe…

20170103_093347

Uneori mă întristează foarte tare că vechea casă a fost dărâmată. Era din paiantă și avea fațada din lemn vopsit în vișiniu și verde. Aveam atâtea amintiri în ea… Nu-l înțeleg prea bine pe tataie de ce a vrut să construiască o casă modernă în cea mai mare parte, după ce a rămas singur… Sau poate da. Parcă termopanele nu-și au locul aici. Parcă universul copilăriei mele a fost amputat și a primit o proteză de plastic care nu-l ajută cu nimic.

Cel mai tare îmi lipsesc discuțiile cu bunica mea sub bolta de vie din fața casei (nu mai este nici bolta). Îmi lipsește tare râsul ei și momentele când dădeam fuga în hambar să aduc porumb ca ea să dea „în bobi”, la masa de sub boltă. Să vadă dacă vin părinții și chiar se adeverea ce spunea… Îmi plăcea să spionez, printre frunzele de vie, lumea care trecea pe stradă. Îmi plăcea atât de tare să-mi oglindesc zâmbetul în boabele de struguri, în cer, în pământul negru…

Seara, mamaia scormonea în pământ după niște cartofi cât jumătate dintr-un ou de găină, dar care erau așa gustoși. Cei mai gustoși pe care i-am mâncat vreodată! Poate soiurile noastre de legume și fructe dau produse mici și neaspectuoase, dar cele de import nu prea au niciun gust. Uneori simt că mănânc carton…

Azi, am luat de la țară câteva dintre discurile de vinil cumpărate demult de tatăl meu. De vreun an ziceam că le iau. Când le țineam în mâini, mă simțeam ca și cum aș fi descoperit o comoară!! Cel de la țară nu mai funcționează, așa că sper să am un pick-up cât mai curând, ca să pot asculta muzica așa cum trebuie ea să se audă de fapt (de ce sunt așa de scumpeeee?!)…

20170103_155439

20170103_160047

 

 

Anunțuri

13 gânduri despre „Sub bolta de vie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s