Libertate (III)

parachute-1843350_1920Îmi place să dansez când nu mă vede nimeni. Îmi place să mă învârt pe muzică. Să alerg desculță în iarbă sau să stau întinsă pe o pătură și să mă uit la cerul albastru în timp ce ascult rândunelele… Îmi place să mă uit la telenovele cu batista la ochi, dar ador și documentarele cu subiect interesant. Iar desenele animate vechi, cu Looney Tunes și celelalte mă relaxează total.

Îmi place să fiu eu însămi, să râd din toată inima atunci când vreau. Ce mai contează că ridic uneori volumul prea mult când râd?! …Scuzeee! Prefer să plâng doar la mine acasă, fără să mă vadă nimeni. Să mă uit în oglindă cu ochii așa plânși, apoi să zâmbesc și să mă spăl cu apă rece pe față.

Ador să visez cu ochii deschiși și să scriu. Sper ca într-o zi să fac numai ce-mi place, să am acel curaj. Probabil voi dărâma tot ce am construit până acum, dar mai bine decât să continui să ridic un palat care are fundația pe nisip.

Avem în noi toate resursele pentru a reuși. Am fost înzestrați cu ele de la naștere, trebuie doar să le activăm. Noi ne controlăm creierul, nu el pe noi. Cineva spunea că dacă vrei să-ți atingi nasul, ți-l vei atinge, pentru că tu ai comandat asta creierului tău. Ți l-ai atins?

Eu mi-am dorit mulți ani să am blog, dar au durat patru ani până m-am hotărât să-mi fac. Nu aveam curaj, mă gândeam că nu o să mă descurc. Totuși, probabil acela a fost momentul potrivit. A fost o vreme când mă simțeam pierdută, pentru că doar la scris mi se părea că mă pricep cel mai bine. Și oare din scris se poate trăi? În liceu aveam note foarte mari, dar mă simțeam mediocră, când colegi care nu învățau și nu-și făceau temele niciodată, dădeau răspunsuri geniale. Iar profesorii îi apreciau mai mult pe ei pentru „inteligența lor nativă”. În ultimii ani, nici nu m-am mai dus să-mi iau diplomele la sfârșit de an. La ce bun, când simțeam că nu-mi găsesc locul?

Ani de zile m-am urât pentru ce eram, mă gândeam că sunt doar o tocilară, îmi acceptasem eticheta dată de colegi, deși eu învățam ca să știu și mai țin minte și acum ce am învățat. Doar autoironia m-a salvat și le-a închis gura. Totuși, într-un fel, simt că m-a ajutat jungla asta a liceului. Am început să-mi folosesc mai mult logica și mai puțin memoria, gândirea mea s-a schimbat. Îmi găsisem un model în gândirea colegilor „geniali”. Poate am greșit înainte, dar sistemul nostru de învățământ asta încurajează din păcate. Memoria. Ca să fim niște angajați buni, nu niște lideri.

Eu n-ar fi trebuit să fiu într-o clasă de real, să fac toată ziua matematică, chimie, fizică… Dar când alegem profilul liceului, puțini sunt cei care știu cu adevărat la ce sunt buni și ce vor să facă. De ce nu ne consiliază nimeni? De ce sunt aruncați în abis fără parașută? Ar trebui să avem clase în funcție de talentele înnăscute: clase de scriere creativă (hehe), muzică, matematică, pictură etc. Să învățăm și din celelalte, dar doar ce ne va folosi cu adevărat. Nu pot să zic că nu-mi place matematica, îmi place mult, chiar și acum când am „scăpat” demult de ea, îmi place când meditez copii și-mi pun mintea în joc ca să le explic cât mai bine și să înțeleagă, îmi place să rezolv probleme, mai ales cele de logică, dar de la un anumit punct, simți că nu e locul tău și te doare capul.

Sper să se schimbe ceva în următorii ani în sistemul de învățământ…

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Libertate (III)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s