Sărbători fericite!

Au venit iar Sărbătorile de iarnă. Îmi place mult perioada asta a anului, deși cele câteva zile până la Revelion par că se scurg ca vântul și ca gândul. Ador tradițiile, colindele… Îmi place să aștept colindătorii (în zilele când e vremea lor, nu de azi…), cu fructe, covrigi, prăjituri pe lângă bănuți. Mă simt atât de bucuroasă când le deschid poarta, parcă într-adevăr îmi vestesc Nașterea Domnului și simt cum spiritul Crăciunului a ajuns și la mine. Îm vine să nu-i mai las să plece uneori.

Când unii vin din colțuri îndepărtate ale țării și au costume lucrate manual, de urs, de capră etc., îmi place să le fac poze dacă mă lasă. Un grup de trei colindători s-a întors după trei ani și mi-au cerut poza pe hârtie, dar nu o aveam. Mi-a părut foarte rău, pentru că veneau de departe. Acum o am pregătită pe etajeră, în caz că vor veni, deși au trecut șapte ani de când au venit prima oară. Sper că anul acesta le voi da poza…

Toată familia se implică în prepararea cârnaților, tobei, lebărului. Cu toții suntem mai relaxați și mai uniți. Ultimele zile din an parcă sunt și cele mai frumoase, în care toate simțurile ne sunt încântate de peisajele înzăpezite și artificii, de colinde și cântările preoților, de mâncarea gustoasă și mirosul de cozonaci…

Parcă ne concentrăm toate rezervele de fericire rămase, ca Anul Nou să ne găsească în starea cea mai bună. Ridicăm ochii spre cerul luminat de explozia de culori și nu mai simțim nici frigul, simțim doar speranță că anul din care tocmai au trecut câteva secunde este anul schimbării în bine.

snow-man-1872172_1920

Anunțuri

18 gânduri despre „Sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s