Putere

Gândul, așa efemer cum pare,

Are de la Univers puterea cea mai mare.

De la un gând cât de mic pleacă toate,

De la el se ridică sau se dărâmă o cetate.

 

Gândul naște viață, dar aduce și moarte,

Construiește cu sârg o piramidă sau scrie o carte.

Gândul este trecător, dar efectul lui e infinit,

Altfel cum se face că atâtea mii de ani dăinuie un mit?!

 

Aduce în mintea ta raiul sau te pogoară în iad,

Te face să te bucuri ori să te întristezi când stelele cad.

Ridici mâna ca să mângâi sau poate să rănești?

Deschizi gura ca să cerți sau alegi cu drag să zâmbești?

 

Gândul te face într-o zi mohorâtă să vezi soarele după nori

Și să vezi viața după cum îti alegi singur paleta de culori.

Să rup din pâinea mea, să nu mai trec nepăsător

Și să am grijă de mine, măcar pentru cei ce duc al meu dor.

 

Să caut un pod, să nu mă arunc de pe marginea prăpastiei,

Să renasc din propria cenușă și să fac față situației..

Cu mâinile goale, dacă e nevoie, să urc muntele

Și să aleg să-mi port fără de teamă luptele.

star-1096935_1280

Anunțuri

9 gânduri despre „Putere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s