Sclavie

Azi, m-am convins încă o dată că sunt sclava gândurilor mele. Nu știu ce să mai fac… Nu mai văd o cale de ieșire. O dată ce un gând obsesiv a apucat să prindă rădăcini, parcă îți stă mintea doar acolo. Degeaba mă chinui să mă gândesc la alte lucruri, să citesc, să mă rog în gând, să gândesc pozitiv etc. Cum încetez din acea activitate, cum revin la el și mă simt rău și fizic și psihic.

Când sunt la facultate, în ore, simt o anxietate foarte mare, pentru că mă simt oarecum „închisă” (probabil sunt claustrofobă, pentru că și în metrou sau lift nu mă simt  bine.). Cu toate că putem ieși fără să cerem voie ca la grădiniță, când avem nevoie. Am început să nu mă mai concentrez așa bine, îmi zboară gândul mereu la problemele mele. Nu pot să zic că mi-au scăzut „performanțele școlare” sau cum se spune, am noroc că prind noțiunile din zbor și nu trebuie să învăț acasă, decât la teste uneori…

Am obosit, am obosit de la atâta oboseală. Fiecare zi este pentru mine un calvar. Nu prea mai am forță să continui…. Cum ajung acasă, de fapt de cum intru pe poartă, parcă îmi ia cineva cu mâna tot răul. Săptămâna trecută am fost și la doctor (încă nu la psihiatru/psiholog deși o să ajung curând) și am luat un tratament, dar nu par că aș fi mai bine. Nu mai înțeleg nimic… Unde m-am pierdut pe mine și nu mă mai găsesc? Cum voi putea și eu mai bine să trăiesc?

Mă simt atât de ciudată și dereglată mintal… Da, știu, cine e sănătos „la mansardă” cu adevărat?!

Anunțuri

13 gânduri despre „Sclavie

      • Am renunțat la facultate… A fost o idioțenie din partea mea. Mi-am pierdut cei mai buni prieteni. Eu eram în ultimul hal. Plângeam mult, vorbeam prea puțin. Am dat multe rateuri, din cauza acestei stări. Deci nu-ți pot da un sfat. Dar o să-ți sugerez să încerci sa te bucuri de lucrurile mărunte. Aleargă, eliberează-ți gândurile, du-te regulat în locuri și țipă. Dacă crezi în Dumnezeu, du-te la biserica! Îmbracă o rochie frumoasa mâine, colorează cu multe nuanțe lecțiile din cărți, îmbrățișează-ti mama dacă ai cum. Nu știu, bucură-te de tot ce ai! O să treacă! Te îmbrățișez cu drag! :*

        Apreciat de 1 persoană

  1. Sfaturi nu pot să-ți dau, fiecare om e diferit, dar dacă știi sigur că ești bine fizic, un psiholog bun poate ajuta. Drugs free chiar ;). Am auzit că și sportul, prietenii buni, filmele de plâns sau alea de râs ajută. E ușor de zis, greu e că totul depinde de tine. Îți doresc multă liniște sufletească.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Hmm de cel putin 20 de ani ma lupt cu mine, nu am gasit vindecare totala in nimic. De mica ma tin minte dificila asa ca eu cred ca la mine este o trăsătura de caracter care se modifica in timp in funcție de evenimente si de autocunoaștere si control. Am inceput sa ma invat, sa ma controlez, sa ma accept, sa încerc sa nu fiu egoista si sa nu mai caut imposibilul. Nu cred ca e bine sau rau, imi spun doar experiența. Sunt convinsa ca peste un alt timp oarecare voi avea alte perspective.
    Am fost la psiholog ceva vreme dar mi-a fost prea scump sa continui. Am fost la doi psihiatri, ambii mi-au dat medicamente pe care le am in casa dar refuz sa le iau pentru ca m-ar schimba in ceea ce nu sunt si mai mult am prieteni medici care m-au sfătuit sa nu le iau. Ce ma ajuta mult este sport, de preferința in aer liber, mancare de 5 ori ori pe zi cate putin, scrisul, cititul, pictatul sau alte hobby-uri trecătoare, somnul si nu in ultimul rând sexul, etc Am invatat in timp sa-mi păcălesc stările de „ne” :))) Nu sunt eu chiar asa stăpâna pe situație dar încerc. Suntem diferiți si simțim diferit asa ca eu nu dau sfaturi ci imi ofer pe scurt povestea in caz ca ajuta cuiva, mă bucur!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Capul sus, privirea înainte ⏩ și mergi în față. Ăsta îți e drumul. No backspace, no turning back. Mergi într-un parc, eventual mai departe de casa ta. Vorbește-ți. Scoate din tine tot ce te apasă, eliberează-te. Și apoi când vei părăsi acel parc: lasă-ți problemele acolo. Concentrează-te asupra faptului că problemele nu-ți mai aparțin și sunt ale parcului, sau pur și simplu sunt acolo. Într-un loc în care nu te vei mai întoarce, care nu-ți aparține. E greu. Poate nu e suficient un singur drum. Dar dacă reușești cu fiecare drum, să lași din probleme acolo, merită. Tu ești soluția. Cea mai bună variantă. Lasă-ți problemele acolo în depărtare și nu le lua cu tine (fără bagaje 💼!!! ). Și dacă e să-ți zboare gândurile unde nu trebuie, spune-ți mereu că nu mai sunt la tine, că sunt în acel parc. Autosugestia poate face minuni dacă e folosită în mod repetitiv. Be strong! Hugs from me. 🤗

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s