La mulți ani!

Să intrăm pe poarta noului an cu pieptul înainte

Și doar de momentele frumoase să ne aducem aminte.

Să pășim cu dreptul, cu inima în piept ușoară,

Azi suntem pe ultima treaptă, dar de mâine vom urca o nouă scară!

 

Să avem curaj să muncim pentru visurile noastre,

Să credem în ele, oricât ni s-ar părea de absurde sau de vaste.

Să păstrăm bucuria și bunătatea Sărbătorilor întregul an,

În fiecare dintre noi zace un bun samaritean!

fireworks-1880042_1920

Anunțuri

Insomnia (II)

Deschizi televizorul doar ca pe o sursă de zgomot și lumină

Și abia te atingi de mâncare, chiar dacă masa e plină.

Te pui în pat, doar ca să nu zici că stai în picioare,

Căci somnul tău hoinărește prin alte părți, chiar de e vremea de culcare.

 

Vrei să adormi azi, dar te apucă deja mâine cu ochii deschiși

Și-ți pare că se nasc trandafiri negri din ai tăi iriși.

Ți se pare că o iei razna, până acum deja puteai visa,

Dacă insomnia asta întruna nu te-ar mai agasa.

 

Te plimbi cu barca gândurilor încoace și încolo

Și tresari când orologiul bate deja ora două.

Probabil printre stele te-ai pierdut și nu te mai poți întoarce,

Oare pisica cum poate să doarmă non-stop, i-auzi ce toarce!…

night-1077858_1280

 

Momentul potrivit

Probabil toată viața căutăm acel moment potrivit pentru toate. Dar… Acum e momentul să citești acea carte pe care s-a pus praful de atâtea zile amânate. Deschide-o acum și citește o pagină. Te vei trezi că ai citit 20. Acum e momentul să le faci acel cadou părinților. Eu m-am gândit să transfer luna viitoare vechea lor casetă de la nuntă pe un suport DVD. Aniversarea lor e în octombrie, dar de ce să mai aștept atât? Și așa zic că fac asta de mulți ani. Acum e momentul să faci mișcare. Ridică-te de pe scaun, du-te la fereastră sau ieși afară. E așa frumos cerul azi, nu? A început să ningă.

Acum e momentul să te iubești pe tine însuți ca să-i poți iubi și pe ceilalți. Ah, uite oglinda! Ești minunat, vezi? Sună-i acum pe cei dragi. Nu există mâine. Tot ce avem e doar clipa prezentă. Acum e momentul să înveți acea limbă străină în care ți-ai dorit atât de mult să vorbești. Înscrie-te la un curs, ia-ți un dicționar, caută filmulețe pe internet cu nativi. Speră începând de acum că totul va fi bine. Să fii sigur de asta și să nu te îndoiești. Să crezi cu toată tăria, căci nu ai nimic de pierdut.

Astăzi e ziua când poți face fericit pe cineva. Azi e ziua când poți pune într-o cutie hainele pe care le tot ocolești chiar dacă sunt în stare bună și le ai pe ultimul raft al șifonierului și să le dai cuiva care le-ar purta cu drag. Acum e momentul să le zâmbești vecinilor și să-i saluți tu primul, chiar dacă nu te suportă. Sau poate e doar în mintea ta. Optimismul tău le va înmuia inima și vor schița și ei un zâmbet stângaci la început.

Azi e ziua când alegi să petreci mai mult timp quotes-729173_1920cu familia și să-i asculți. Să ridicăm ochii din ecrane și să le uităm într-un colț pe birou. Acum e momentul să te rogi pentru toată lumea. Rugăciunea poate avea și doar câteva cuvinte, dar să fie cea mai puternică când e spusă din inimă.

Nu mai amâna. Treci acum la treabă. Dacă spui că vei începe să lucrezi mâine, mâine, mâine, e posibil să nu mai faci niciodată acel lucru. Că așa fac și eu. Uneori mă simt ca un melc care a bătut recordul pentru cea mai mică viteză.

Acum e momentul ca la început de To-do list să fie „Trăiește momentul” sau „clipa” sau „Carpe diem” ca să ne dăm intelectuali :))

Acum e momentul să trăim momentul.

* Ador acest grup acappella:

Moonlight sonata

 

Frumoasă ești tu, lună, atât de departe,

Când te oglindești în lumina valurilor sparte!…

Atât de perfectă, nu îndrăznesc să te ating,

Când în miez de noapte, până și tăcerile se sting.

 

Vino mai aproape și stai lângă mine,

Ascultă, te rog, ce spun printre suspine.

Îmbrățișează-mi inima în aura cea întunecoasă

Și ia asupra ta orice urmă de tristețe sau angoasă.

 

Învelește-mă în eclipse și sărută-mă de noapte bună,

Îți dau voie să-mi spui despre viitor o frumoasă minciună.

Nu mă lăsa singură cu gândurile otrăvitoare,

Nu mă lăsa să rătăcesc prin negură fără scăpare…

 

Trimite o rază care să treacă prin ferestrele închise,

Când lămpile și candela din perete demult sunt stinse.

Ajută-mă să respir când întunericul mă sufocă

Și pieptu-mi pare făcut din cea mai dură rocă.

 

Frumoasă ești tu, lună, din altă lume pari,

Norii negri se dau la o parte, ca tu, crăiasă, să apari.

Mă faci să cred că există speranță, acolo de unde tu vii…

Și la mii de secunde-lumină, ard cald sau rece atâtea făclii…

 

Navighez…

Navighez pe marea-nvolburată a lacrimilor

Și mă pierd în abisul rece al ochilor.

Zbor la clasa întâi pe aripi de gând,

Mai sunt și turbulențe, așa, din când în când.

 

Îmi sare inima din piept, dar o pun repede la loc

Și cumpăr niște ochelari cu rama groasă, pentru chiorul de noroc.

Îmi depășesc limitele, dar ele aleargă după mine ca la maraton,

Se lovesc de mine și nici măcar nu zic „Pardon”!…

 

Îmi ofer sufletul pe tavă cu reducție de vin alb și portocale

Și joc table cu dorul când îmi iese glumeț în cale.

Fac casă bună, de cărămidă, cu bucuria,

Astăzi voi lasă pe preș să doarmă nostalgia.

 

Pun preț pe omenie, un sac plin cu aur de 24 de carate,

Dar accept și o legătură de speranțe deșarte.

Bat apa în piuă până se transformă într-o pastă omogenă

Și mă agăț bine cu un cârlig de nădejde, când am o problemă.

eye-447428_1920

 

Stau câteodată…

Stau câteodată și mă gândesc, cum se face că pe lume-am apărut?

Cum se face că și eu o șansă la viață am avut?

Într-o lume plină de pericole, cum de am supraviețuit

Și inima nicio secundă din bătut nu s-a oprit?!

 

Sunt eu acel om care a izvorât viață dintr-un ghem de celule,

Sunt eu acel om care nu știa nici măcar să vorbească sau să umble?

Cum de se întâmplă toate astea, sub ce stea se află al meu destin,

Când îmi voi afla adevăratul scop, viața mea va decurge mai lin?

 

Mă uit în oglindă, dar nu știu cine sunt.

Tot ce am e doar un nume, și el des folosit pe Pământ.

Un număr și o serie, un CNP înșirat în buletin

Și o țară necăjită căreia cu toată ființa îi aparțin…

 

O limbă în care gândesc și pe care o s-o iubesc și după moarte

Și primele cuvinte ce le-am citit dintr-o carte.

Amintirile frumoase, chipurile sfinte ale oamenilor dragi,

Ce te fac dimineața o gură mare de aer în piept să tragi.

 

Stau câteodată și mă gândesc…că mai bine cu plapuma mă învelesc…

clock-1606919_1920

 

Libertate (III)

parachute-1843350_1920Îmi place să dansez când nu mă vede nimeni. Îmi place să mă învârt pe muzică. Să alerg desculță în iarbă sau să stau întinsă pe o pătură și să mă uit la cerul albastru în timp ce ascult rândunelele… Îmi place să mă uit la telenovele cu batista la ochi, dar ador și documentarele cu subiect interesant. Iar desenele animate vechi, cu Looney Tunes și celelalte mă relaxează total.

Îmi place să fiu eu însămi, să râd din toată inima atunci când vreau. Ce mai contează că ridic uneori volumul prea mult când râd?! …Scuzeee! Prefer să plâng doar la mine acasă, fără să mă vadă nimeni. Să mă uit în oglindă cu ochii așa plânși, apoi să zâmbesc și să mă spăl cu apă rece pe față.

Ador să visez cu ochii deschiși și să scriu. Sper ca într-o zi să fac numai ce-mi place, să am acel curaj. Probabil voi dărâma tot ce am construit până acum, dar mai bine decât să continui să ridic un palat care are fundația pe nisip.

Avem în noi toate resursele pentru a reuși. Am fost înzestrați cu ele de la naștere, trebuie doar să le activăm. Noi ne controlăm creierul, nu el pe noi. Cineva spunea că dacă vrei să-ți atingi nasul, ți-l vei atinge, pentru că tu ai comandat asta creierului tău. Ți l-ai atins?

Eu mi-am dorit mulți ani să am blog, dar au durat patru ani până m-am hotărât să-mi fac. Nu aveam curaj, mă gândeam că nu o să mă descurc. Totuși, probabil acela a fost momentul potrivit. A fost o vreme când mă simțeam pierdută, pentru că doar la scris mi se părea că mă pricep cel mai bine. Și oare din scris se poate trăi? În liceu aveam note foarte mari, dar mă simțeam mediocră, când colegi care nu învățau și nu-și făceau temele niciodată, dădeau răspunsuri geniale. Iar profesorii îi apreciau mai mult pe ei pentru „inteligența lor nativă”. În ultimii ani, nici nu m-am mai dus să-mi iau diplomele la sfârșit de an. La ce bun, când simțeam că nu-mi găsesc locul?

Ani de zile m-am urât pentru ce eram, mă gândeam că sunt doar o tocilară, îmi acceptasem eticheta dată de colegi, deși eu învățam ca să știu și mai țin minte și acum ce am învățat. Doar autoironia m-a salvat și le-a închis gura. Totuși, într-un fel, simt că m-a ajutat jungla asta a liceului. Am început să-mi folosesc mai mult logica și mai puțin memoria, gândirea mea s-a schimbat. Îmi găsisem un model în gândirea colegilor „geniali”. Poate am greșit înainte, dar sistemul nostru de învățământ asta încurajează din păcate. Memoria. Ca să fim niște angajați buni, nu niște lideri.

Eu n-ar fi trebuit să fiu într-o clasă de real, să fac toată ziua matematică, chimie, fizică… Dar când alegem profilul liceului, puțini sunt cei care știu cu adevărat la ce sunt buni și ce vor să facă. De ce nu ne consiliază nimeni? De ce sunt aruncați în abis fără parașută? Ar trebui să avem clase în funcție de talentele înnăscute: clase de scriere creativă (hehe), muzică, matematică, pictură etc. Să învățăm și din celelalte, dar doar ce ne va folosi cu adevărat. Nu pot să zic că nu-mi place matematica, îmi place mult, chiar și acum când am „scăpat” demult de ea, îmi place când meditez copii și-mi pun mintea în joc ca să le explic cât mai bine și să înțeleagă, îmi place să rezolv probleme, mai ales cele de logică, dar de la un anumit punct, simți că nu e locul tău și te doare capul.

Sper să se schimbe ceva în următorii ani în sistemul de învățământ…

 

Oglindă

M-am uitat azi în oglindă, dar n-am văzut nimic,

Iar apoi am simțit cum mă trage de mânecă un copil mic.

M-am așezat în genunchi ca să mă văd de la același nivel,

Suntem una și aceeași chiar dacă nu arătăm la fel.

 

M-a mângâiat pe obraz și eu pe ea, mi-a spus că mă înțelege,

Are și ea o cicatrice pe mână, dar știe că în final trece.

Deși nu știe dacă e valabil pentru rănile din suflet

Care probabil niciodată nu se vindecă complet…

 

person-1435541_1920

Crăiasa zăpezii

Cu privirea în ceață și părul plin de nori,

Cu tenul alb, dar trandafiriu în obrăjori,

A zăpezii crăiasă îngheață tot cuprinsul cu suflarea-i rece

Și împodobește casele cu țurțuri, pe deasupra lor când trece.

 

Din văzduh, cerne zăpada când prăjituri fără calorii gătește

Și scoate crivățul la plimbare, în timp ce aluatul repede crește.

Bate la fereastre, poate răspunde cineva din lumina unui șemineu,

Dar cine s-o vadă dacă atingerea ei îngheață geamul instantaneu10865113_966097300134856_1795340899_n?!

Iubește toți fulgii, doar ea i-a sculptat pe fiecare în parte,

E atât de multă muncă să le dai tuturor o formă aparte!…

Seara, se întoarce tristă în palatul ei de la poli, încă o zi a mai trecut

Și în lumina lunii adoarme, visând cum un sfârșit înseamnă mereu un început…

 

Foto: http://www.imgrum.net/user/verbenalafleur/1981507004/1219826778099373981_1981507004