Suflet neînțeles

Mă intitulez Suflet Neînțeles,

Pentru cine sunt și pentru ce am ales.reading-girl-profile

Pentru că sunt visătoare și ating stelele cu mâna

Și pentru că tremur și roșesc întruna.

 

Am depozite mari de lacrimi în care-mi înec amarul,

Dar care se varsă doar când se umple paharul.

Îmi place tot ce e vechi, mă regăsesc mai puțin în ce e nou,

Iar gândurile mă chinuie asurzitor ca un infinit ecou.

 

Nu-mi plac schimbările, locurile necunoscute mă sperie

Și atunci simptomele anxietății apar instantaneu în serie.

Atunci mi se pare că sunt omul cel mai nefericit,

Atunci mi se pare că degeaba cu mintea mea am muncit,

Atunci mi se pare că mă prăbușesc și nu mai am scăpare,

Când viața până-n oase mă prinde cu ale sale gheare.

 

Sunt complicată, nici eu nu mă mai înțeleg uneori,

Dar mă consolez cu versurile ce le respir mereu prin ai mei pori.

De n-ar fi ele, viața mea ar fi fără sens,

O carcasă goală, fără suflet, fie el și ne-nțeles.

 

Mă fac una cu ploaia, mă fac una cu lumina,

Nu mai vreau să mă strivească întunecimea.

 

Vreau să plantez răsad de poezii,

Vreau să le ud cu rime în fiecare zi.

Să crească în ritmul lor și cu măsură,

Să nu schimb nimic, să le las în stare pură.

Anunțuri

6 gânduri despre „Suflet neînțeles

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s