Ochi de lebădă (I)

swan-1582130_1920

Ochii negri de agat, dar ea e albă în lumina lunii,

Iubita pare o lebădă în privirea căreia ard încinși cărbunii.

Își ridică ușor capul plecat, abia atinge pământul când pășește,

Nu te-ai mira dacă ai vedea-o cum pe apa lacului plutește.

 

Se ascunde printre trestii, dar zâmbetul ei strălucește ca un mărgăritar,

De la atâta lumină, nici parcă stelele, rușinate, nu mai apar.

Se uită la tine, cu privirea până-n suflet te țintește,

Pupila ei are pentru inimi cel mai puternic clește.

 

Te hipnotizează, în ochii ei se scurge tot Universul

Și la ceas de seară se naște într-o clipită versul.

Nu trebuie să spună niciun cuvânt, nici tu nu mai poți,

Și te întrebi ce-ți rezervă ai vieții sorți…

Anunțuri

22 de gânduri despre „Ochi de lebădă (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s