Mă uit la stele…

Stelele strălucesc mai tare cu cât întunericul este mai puternic. Atât de multe în noaptea asta!… Par așa de aproape ca și cum le-ai putea sorbi în interiorul ochilor, dar cine știe câte milioane de ani-lumină ne despart de ele. Se zice că vedem corpurile cerești așa cum au fost ele acum zile, ani pentru că durează până lumina ajunge la noi, chiar și viteza ei este limitată.

Stelele se văd diferit la sat față de oraș. Acolo rar este câte-un bec lăsat aprins să lumineze ograda până la poartă. Acolo, întunericul parcă te acaparează și pe tine, intră în ființa ta ca să respecți truda minunatelor briliante ale boltei cerești.

Mergi cu grijă, să nu faci zgomot sau să le deranjezi și te uiți la ele. Te pierzi și te gândești că tot așa, tot la ele s-au uitat și alți oameni din vremuri mult apuse. Cât de multe au simțit, cât de multe au văzut, cât de încărcate sunt de dorințele oamenilor și totuși unele se încăpătânează să nu cadă. Oare am voie și eu să am steaua mea?

Anunțuri