A mai trecut o zi…

Întunericul meu s-a contopit cu profunzimea nopții,
Iar cunoașterea m-a lăsat să aștept în fața porții.
Îi poruncesc trupului să mă asculte, dar în zadar,
La orizont rar mai apare călăuzitor vreun far.
Mintea mea funcționează după legi pe care nu le înțeleg…
Parcă mă împotmolesc cu cât încerc mai mult să le dezleg.
Respir, mă concentrez și că totul va fi bine îmi repet
Și-mi dau seama cât de greu e să atingi nivelul liniștii unui ascet.
Emoțiile mă strangulează, îmi usucă gâtul și mâinile mi le tremură,
Îmi amestecă gândurile, îmi roșesc pielea și universul din temelii mi-l cutremură.
Simt o frică în tot corpul, parcă fiecare celulă a mea reacționează negativ la ce se petrece…
E adevărat, cu anii am simțit că puțin câte puțin îmi trece. (sau mi s-a părut?…)
girl-1538725_1920
Anunțuri