Frunze uscate pe alee

Îmi place când bate vântul și ridică frunzele uscate de vie de pe alee. Îmi place când e răcoare afară și îmi iau o bluză pe mine abia când mi se face pielea găină. Stăm cu familia afară, la masă, pe-nserat și povestim, se aud greierii mai tare decât gândurile noastre… În depărtare se aud câinii cum latră, din ce în ce mai încet și mai vag. Unul din noi dă drumul în surdină la radioul de pe etajeră „să vadă ce s-a mai întâmplat”.

Cățelușii stau numai în picioarele noastre și ne împiedicăm de ei,  dar cum să te superi când numai la tine se uită cu ochi mari?! Au început să apară stelele, oare și lumina noastră ajunge până la ele?  Oare și ele ne unesc cu alte stele? E întuneric, dar lumina lor este atât de puternică… Îmi place să stau cu nasul într-un ceai fierbinte de tei, îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc în astfel de momente când cineva râde cu poftă și sparge liniștea aceasta sfântă. Și cel mai mult îmi place cum se aud frunzele uscate pe alee…dark-692170_1280

 

Anunțuri