Glob de sticlă

 

14188616_1766988706846117_4540857994678034325_o

Merg pe drumul de țară, încet, îmi aud fiecare pas în ritm cu bătăile inimii. Se ridică ușor praful, mă uit în urmă și nu e nimeni, mă uit în față și mi se pare că mă văd pe mine micuță. Ce departe suntem una de alta… Cât de multă fericire am pierdut de atunci… S-au stins mulți dintre oamenii din sat care mi-au marcat copilăria, iar celor care au rămas le sorb fiecare cuvânt și încerc să mă regăsesc pe mine. Aceeași iarbă verde, dar nu mai e aceeași în care citeam „Cireșarii” și mamaia mea îmi pregătea scovergi, melcișori cu lapte, biscuiți de casă sau mâncare de cartofi cu o cană de compot de corcoduși lângă…

Parcă tot ce ating vibrează de amintiri și mă electrizează, parcă fiecare cuvânt spus are un înțeles mai profund, cineva l-a mai spus într-un context. L-a mai spus când culegeam  via cu toții, l-a mai spus când bătea nucul și ne făceam mâinile verzi de la iodul din ele. L-a mai spus într-un timp închis de mine într-un glob de sticlă, pe care-l mai agit din când în când și fulgii amintirilor cad ușor.

Aici am găsit când eram mică un univers mic, dar mare, oameni simpli, dar bogați și mă simt foarte fericită de fiecare dată când mă reîntorc.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s