Mă uit la stele…

Stelele strălucesc mai tare cu cât întunericul este mai puternic. Atât de multe în noaptea asta!… Par așa de aproape ca și cum le-ai putea sorbi în interiorul ochilor, dar cine știe câte milioane de ani-lumină ne despart de ele. Se zice că vedem corpurile cerești așa cum au fost ele acum zile, ani pentru că durează până lumina ajunge la noi, chiar și viteza ei este limitată.

Stelele se văd diferit la sat față de oraș. Acolo rar este câte-un bec lăsat aprins să lumineze ograda până la poartă. Acolo, întunericul parcă te acaparează și pe tine, intră în ființa ta ca să respecți truda minunatelor briliante ale boltei cerești.

Mergi cu grijă, să nu faci zgomot sau să le deranjezi și te uiți la ele. Te pierzi și te gândești că tot așa, tot la ele s-au uitat și alți oameni din vremuri mult apuse. Cât de multe au simțit, cât de multe au văzut, cât de încărcate sunt de dorințele oamenilor și totuși unele se încăpătânează să nu cadă. Oare am voie și eu să am steaua mea?

Anunțuri

Raze…

Soare blând, tot ce și-ar putea dori un meteodependent. Lumea pare mai veselă și mai frumoasă, când măcar două-trei raze răzbat prin perdeaua de nori. Se pare că mintea noastră iubește lumina, o caută peste tot…

Stoluri imense de păsări poposesc în grabă pe bolta de vie și zboară imediat ce aud o mișcare. E timpul să părăsească aceste meleaguri…

N-am mai văzut de mult un cer atât de senin, nu m-am mai oglindit niciodată atât de bine pe imensa cupolă de deasupra. N-am mai simțit niciodată că trăirile mele atârnă atât de ușor în sipetul sfărâmat al inimii. După atâtea zile ploioase, parcă e o binecuvântare să-mi înalț mâna către zenit și să simt o căldură așa divină.

Apa lacului sclipește ca o pătură mișcătoare plină de diamante mici. Ar fi păcat să cadă lacrimi în ea și să se strice magia… Mai bine le ții în pumni și le predai vântului domol ca răsplată că a adus așa vreme plăcută.

Cei câțiva nori risipiți se mișcă aproape insesizabil. Sau nu ne dăm seama și suntem noi cei care se mișcă?!

landscape-682798_1920

 

A venit toamna

A venit toamna, ia-mă de mână și hai să alergăm peste câmpii,

Frunzele uscate să se ridice în urma noastră, să ne credem iar copii.

Pe alee să trecem în viteză,  pomi încărcați de o parte și de alta

Ne-a ajuns și vântul rece până în vârf, hai să coborâm mai repede ca el panta.

 

Să rupem câte-o prună direct din ram, să ne bucurăm de roadele toate,

Toamna am impresia că aud cele mai îndepărtate gânduri și șoapte.

Să stăm pe o bancă, câte-o frunză să cadă-ncet lângă noi

Și toți fluturii să se strângă în părul nostru roi.

 

Să ne descălțăm, a început ploaia… și ce dacă?!

Doar n-avem nevoie de umbrelă, nici măcar de-o barcă

Dacă mai ies câteva raze printre nori și într-o aură ne-nvăluie

O să simțim cum cele mai frumoase amintiri îngropate ele ne dezvăluie.

 

În teasc se face mustul, totul în jur miroase parfumat,

Iar nucii bătuți de soartă predau recolta unui an bogat.

Așa mă simt eu cel mai bine, în mediul meu natural

Doar cu niște haine simple și expresia bagajului meu genetic original.

 

A mai trecut o zi…

Întunericul meu s-a contopit cu profunzimea nopții,
Iar cunoașterea m-a lăsat să aștept în fața porții.
Îi poruncesc trupului să mă asculte, dar în zadar,
La orizont rar mai apare călăuzitor vreun far.
Mintea mea funcționează după legi pe care nu le înțeleg…
Parcă mă împotmolesc cu cât încerc mai mult să le dezleg.
Respir, mă concentrez și că totul va fi bine îmi repet
Și-mi dau seama cât de greu e să atingi nivelul liniștii unui ascet.
Emoțiile mă strangulează, îmi usucă gâtul și mâinile mi le tremură,
Îmi amestecă gândurile, îmi roșesc pielea și universul din temelii mi-l cutremură.
Simt o frică în tot corpul, parcă fiecare celulă a mea reacționează negativ la ce se petrece…
E adevărat, cu anii am simțit că puțin câte puțin îmi trece. (sau mi s-a părut?…)
girl-1538725_1920

Vinil

Am găsit uitate într-un colț câteva discuri vechi de vinil,

Le-am șters de praf și-acum acul pick-up-ului pe ele alunecă lin.

Muzica lor parcă vine din altă dimensiune, notele curg într-un ritm natural

Și mă simt ca și cum aș face surf pe al fericirii val.

 

Vezi cum melodia se face una cu aerul, începi să o respiri

Și cu propria mâna portativele ce-ți trec prin față le atingi.

Copacii se unduiesc și ei pe ritm când eu le dau tonul,

Iar vântul apare îndată ca să le țină isonul.

 

Pun degetul pe apa lacului și se nasc mii de unde

Și ea are sunetul ei aparte pentru cine știe să asculte.

Gândurile mele sunt o simfonie, iar dirijor nepriceput pare că aș fi chiar eu,

De asta când pe unul nu reușesc să-l stăpânesc, în cap simt un puseu.

 

vinyl-761592_1920