De minte (2)

(De minte – ce spuneam legat de asta acum un an)

Lume, lumeeee! Azi e o zi istorică pentru mine! Am scăpat de măseaua de minte care mi-a dat atâtea bătăi de cap, după ce timp de câteva luni acel colț nu s-a mai retras în gingie! Și culmea, chiar mă simt mai deșteaptă fără ea, kyn3 a-r fy krezuth!

Reclame

Alegere

Lumea aceasta mai merită o șansă,
Mai merită să fie numită frumoasă,
Merită să-i salvăm valorile și oamenii,
Să credem că pasiunea-i motivează, iar nu banii…

Deci, ce-ar fi de ne-am selecta noi muzica bună,
Ce-ar fi de-am schimba canalul, când a scandal sună
Și-am strânge-n suflet versurile și cărțile cu mesaj
Sau am asculta emoția zugrăvită, la un vernisaj?!

E de datoria noastră să nu dăm apă la moara stricăciunii,
Ține de noi să nu ne facem stativ pentru microfonul minciunii,
Chiar, chiar nu mai avem nicio scuză în această era a informației,
Când puterea unei arme este mult inferioară, prin comparație…

Așadar, să luăm atitudine, construind dig pentru adevărata noastră moștenire,
Să udăm noi frumusețea, și-acolo unde dă semne de ofilire,
Iar astfel, cu-n strop de la tine și unul de la mine, ceva se poate schimba,
Dacă fiecare se consideră responsabil pentru lumea sa…

Oricât de multe zile…

Oricât de multe zile-aș trăi pe pământ, tot n-ar fi de-ajuns,

O clipă mi s-ar părea, și de înc-o sută de ani aș primi în plus,

Căci timpul a-nceput să se contracte și cu noi nu mai are răbdare,

Avem prea multe de făcut, iar ziua din ce în ce mai scurtă ne pare…

Nu ne mai trăim viața după anotimpuri ca odinioară,

Când țăranii știau când să semene și-aveau recoltă bogată la sfârșit de vară,

Iar iarna se mai odihneau și ei, dimpreună cu toată natura

Și-n miros de plăcinte, din povestit nu le mai tăcea gura.

Acum avem de toate, avem tot confortul, dar nu suntem prea fericiți,

Așteptăm un concediu întreg anul și mereu ne simțim obosiți,

Ne plângem că n-avem timp, căutăm distracții într-un oraș plictisit,

Vai!… trebuie să plec, nici n-am realizat când seara a venit!

„So comfortable, we’re living in a bubble, bubble
So comfortable, we cannot see the trouble, trouble.”

Maria

Mulțumesc, mamă, că mi-ai croit placentă din iubirea ta,
Lăudând puterea lui Dumnezeu, ce-n urma acului, un nod trainic făcea,
Îți mulțumesc, mamă, c-ai ales să mă hrănești din întreaga ta lumină,
Deși astfel ție-ți rămâne să te saturi doar cu-o rază firavă de lună plină…

Mulțumesc, mamă, că mi-ai ales din tot Universul un așa tată,
Care mă mângâie și mă-nțelege încă dinainte de a fi în fașă
Și care este pururi lângă tine, la fel ca un înger păzitor,
Într-o așa familie frumoasă, m-am bucurat nespus din Rai să cobor.

Mulțumesc, mamă, că-mi oferi zilnic atâtea motive să-ți mulțumesc,
Că nu te superi niciodată când cu picioru-n burtică lovesc
Și că pe toate le-nduri cu demnitate, ca să-mi fie mie bine,
Îți promit că, în curând, vor urma și zile senine!

child-2443969_1920

 

(Poezie dedicată prietenei mele D. și iubitului ei M. care în curând vor deveni părinți, așa cum am mai anunțat în februarie. Lucrurile încep să intre pe un făgaș normal, dar mai este mult până la linia de finish... „Maria” este numele ales de ei pentru finuța mea. Nășica nu are nicio pretenție la nume. :D)

Sursă foto: Pixabay

Echilibru

Ajută-mă, Doamne,

Să-mi las haina mândriei deoparte

(Să fac din ea cârpe de șters praful

De pe raftul gol al faptelor bune)

Să mă cobor din nou, la poale de munte,

Unde cântecele raiului se-aud cel mai bine,

Și să mă descalț, zâmbind tuturor senin.

 

Dar, în același timp, te rog,

Ajută-mă să nu mai am la fel de multe momente,

În care încrederea-n sine prinde rădăcini în gropi abisale,

În care viața mi se pare un examen imposibil de trecut,

Și-n care mă simt speriată, crezând că nimeni nu mă poate ajuta…

*

Deci, te rog, ajută-mă să fiu pur și simplu Eu,

Să-nvăț să fiu pur și simplu Eu,

Să-nțeleg cine sunt cu adevărat Eu,

Un om modelat din noroi, dar înnobilat de Divinitate.

people-2571488_1920

Xantan

Astăzi, mama mea a cumpărat o cutie de papanași, gata copți, care necesită doar încălzire în cuptor, timp de 1 minut. În timp ce se pregăteau, iar în bucătărie începuse deja să miroasă biiineee, mama mi-a zis să citesc pe ambalaj din ce ingrediente sunt făcuți, ca să încercăm și noi să gătim zilele viitoare, când vom fi mai odihnite… Am fost foarte dezamăgite, însă, nici acum nu ne-am revenit complet (mama a ieșit repede pe ușă, a zis că nu poate să vorbească despre asta acum), când ne-am dat seama că vom putea cu greu să facem rost de gumă xantan și de gumă guar…

Ce nedreaptă e viața asta, sincer!… Cum poți să devii un bucătar bun și cum să te menții în formă, sănătos și plin de vitalitate, dacă nici măcar nu știi unde să găsești fructele astea cu nume ciudat… O să merg în piață, să întreb țăranii din Alba sau Giurgiu dacă au! Țineți-mi pumnii!!

P.S. Dacă tot nu găsesc nicăieri, am să iau bani din fonduri europene, cumpăr semințe de xantan și de guar și-mi deschid o mega-seră. Pe cuvânt de monoglutamat de sodiu!

Prizonieră

Azi am zis să încerc ceva mai altfel… E tare ciudat să vorbești pentru alții, să prezinți ceva, nu e deloc atât de ușor cum credeam mai demult…

Carte: Lupul de stepă, Hermann Hesse

Încă de când am citit doar câteva rânduri despre acest roman pe un site cu recomandări, mi-am dat seama că mă voi regăsi mult printre paginile sale…

Romanul de față, publicat în anul 1927, ne spune povestea lui Harry Haller, un intelectual singuratic, un om foarte interesant, dar care nu s-a putut adapta societății și vremurilor în care trăia. Naratorul este chiar „lupul de stepă”, așa cum își spune însuși Harry, prin această metaforă el vrând să prezinte, într-un mod plastic și sugestiv, felul în care se simte și se raportează la lumea din jur, lupul de stepă fiind, desigur, un animal ce nu există în realitate.

Pe parcursul acțiunii, Harry va trece printr-un proces de autocunoaștere și va învăța să vadă lucrurile mai în profunzime, iar pentru asta va primi ajutor de la anumite personaje-cheie.

Mi-a plăcut foarte mult stilul lui Hermann Hesse, chiar mă simt mai bogată după ce i-am citit romanul. Este un stil al unui om obișnuit să întoarcă pe toate fețele o problemă, să se detașeze de el și să vadă lucrurile atât în mod subiectiv, cât și obiectiv, capabil să se transpună și în pielea unei femei.

Un alt lucru care mi s-a părut inedit, uimitor și totodată amuzant, a fost scepticismul, probabil specific intelectualului din acea vreme, cu privire la tehnologia ce de-abia își făcea simțită prezența. Este surprinzător cât de bine i-a anticipat efectele negative („Dar și că toate acestea, la fel ca și începuturile radioului în zilele noastre, nu vor servi oamenilor decât pentru ca să fugă de ei înșiși și de țelurile lor, înconjurându-se cu o rețea din ce în ce mai deasă de divertismente și preocupări inutile.”), dar și tragi-comic felul în care vede gramofonul („Într-adevăr, spre mirarea și groaza mea de nedescris, pâlnia diabolică de tablă începu îndată să scuipe acel amestec de mucozități bronhiale și de gumă morfolită între măsele pe care posesorii de gramofoane și abonații radioului au convenit să-l numească muzică- iar dincolo de râgâitul și hârâitul acela se putea cunoaște, într-adevăr, ca sub o crustă groasă de impurități, imaginea veche, structura nobilă a acestei muzici divine, compoziția regească, respirația largă, răcoroasă, sunetul plin, amplu al instrumentelor de coarde.”).

Recomand din suflet această carte celor care se simt neînțeleși, celor care simt că nu aparțin acestei lumi, deși poate părea foarte abstractă prin unele locuri, mai ales către final. De aceea, cred că ar fi bine să o citim mai mult cu inima și mai puțin cu mintea, pentru că sentimentele și dramele unui om sunt subiective, putând fi redate mai bine prin metafore.

*

„Cum să nu fiu un lup de stepă şi un sihastru jerpelit în mijlocul acestei lumi, când din toate țelurile ei nu împărtășesc nici unul singur, când bucuriile ei mă lasă rece ! Nu pot rezista multă vreme nici la teatru, nici la cinematograf, nu pot să citesc nici un ziar, rareori mai citesc câte o carte modernă, nu pot pricepe plăcerea şi bucuria pe care oamenii speră să le afle în trenurile şi hotelurile aglomerate, în cafenelele pline până la refuz, cu muzica lor languroasă şi obsesivă, în barurile şi varieteurile elegante şi luxoase ale marilor oraşe, la expoziţiile mondiale, pe bulevarde, audiind prelegerile destinate celor însetaţi de cunoaştere, frecventând marile 50 terenuri de sport — toate aceste bucurii accesibile şi mie, la care mii de oameni se îmbulzesc în zbaterea lor, rămân neînţelese, neîmpărtăşite de mine. Iar tot ceea ce se întîmplă cu mine în rarele mele ore de bucurie, tot ceea ce pentru mine înseamnă plăcere, eveniment, extaz şi înălţare, rămâne necunoscut celorlalţi oameni care caută şi îndrăgesc toate acestea cel mult în operele poetice, căci în viaţă consideră asta drept o nebunie. Şi într-adevăr, dacă e ca lumea să aibă dreptate, dacă muzica aceasta din cafenele, amuzamentele acestea în masă, aceşti americani care se mulţumesc cu atât de puţin, dacă e ca toţi aceştia să aibă dreptate, eu sunt cel care nu are, atunci eu sunt nebun, atunci eu sunt într-adevăr un lup de stepă, aşa cum însumi mi-am spus adesea, un animal rătăcit într-o lume străină şi neînţeleasă, un animal care nu-şi mai află nicăieri sălaş, aer și hrană.”

La pas prin București

De la Universitate până la Piața George Eminescu.

Altă întrebare?!

20180512_144926.jpg

Hotelul Capșa. Hm, parcă m-am întors în timp… Iar la parter este și o cofetărie, desigur. Păcat că nu era deschis…

20180512_144934.jpg

Hotelul Capitol.

20180512_145029.jpg

Teatrul de revistă Constantin Tănase

20180512_145054.jpg

Teatrul Odeon- frumoasă arhitectură!

20180512_145154.jpg

Chiar și umbrelele au nevoie, uneori, de un acoperiș deasupra capului…

20180512_145228.jpg

Când modernul și vechiul fac casă bună… sau, mă rog, clădire… E un amestec eterogen, ca uleiul și apa, dar totuși plin de farmec. O fotografie foarte reprezentativă pentru întreaga noastră țară. („I have a pen, I have an apple…”)

20180512_145439.jpg

Bogăție, tati, la noi aici în București! Aici se dă ora ROLEXactă… (pe asta chiar am gândit-o, man!)

20180512_145451.jpg

Biserica Crețulescu

20180512_145529.jpg

Vegetație luxuriantă de prin oraș

20180512_145546.jpg

Muzeul Național de Artă al României

20180512_145639.jpg

„I have a pen, I have an apple…”

 

20180512_145823.jpg

Tâgâdâm-tâgâdâm! Biciclete de închiriat din herghelia lui Carol I.

 

Foto: Arhivă personală, mai 2018.